Există şi Oameni cu adevărat speciali!
A fost o vreme, nu prea îndepărtată, când lumea, nemulţumită de avalanşa scumpirilor, a taxelor şi impozitelor, de haosul social şi politic, de fenomenul infracţional şi de sărăcie, înşelată şi dezamăgită de promisiunile deşarte din timpul alegerilor electorale, era tentată să facă trimitere la vremea lui Papură–vodă, poreclă atribuită lui Ştefăniţă-vodă, fiul domnitorului Moldovei, Vasile Lupu şi al Ecaterinei Doamna, născut la 1641. Nedrept de altfel, deoarece, la numai 18 ani împliniţi, tânărul voievod a ştiut să ia măsuri urgente pentru refacerea ţării bântuită de atâta secetă, încât populaţia se hrănea cu pâine din coajă de copac şi papură. Calamitatea i-a transformat numele în poreclă pentru a fi localizată în timp, nimic altceva reproşându-i-se. Întărise şi comerţul, şi economia Moldovei, întreţinând relaţii avantajoase cu vecinii, în special cu Ţara Românească, iar pe ţărani scutindu-i de biruri şi împroprietărindu-i cu pământ.
În zilele noastre, rareori se mai foloseşte sintagma „trăim mai greu ca-n vremea lui Papură vodă”, intrând în amintirea celor care au folosit-o.
Vina nemulţumirilor o poartă… SISTEMUL. Un sistem alcătuit nu din roboţi, ci din oameni, iar oamenii având caractere diferite, e greu de presupus că oricare dintre sistemele astfel alcătuite funcţionează perfect. Incompetenţi numiţi pe criterii politice, lacomi şi lipsiţi de scrupule, infiltraţi în instituţii unde nu le este locul, au acumulat averi de lux şi câştiguri băneşti (speciale şi nesimţite) golind sacul bugetar al statului atît de mult, încât măsurile guvernamentale de austeritate pe seama tuturor românilor, sunt zadarnice dacă specialii şi nesimţiţii încă se îmbuibă, iar săracii mor săraci.
Dar, cum reguli fără excepţii nu există, să ne gândim şi la oamenii de bine, care-şi fac datoria în spiritul înţeleptului proverb: „Omul sfinţeşte locul”.
Am cunoscut un asemenea OM, într-un moment nefericit al vieţii mele: cu fractura femurului la piciorul drept, transportat cu Ambulanţa Salvării şi internat la Spitalul Judeţean din Piteşti, domnul doctor DINU MIHAI SABINEL, medic specialist ortopedie şi traumatologie, mi-a insuflat încredere şi speranţă, anunţându-mă că în ziua următoare mă va opera şi o să fie bine. („Un curcubeu deasupra sufletului meu”, cum glăsuia unul dintre versurile „albatrosului ucis”, Nicolae Labiş.) Îl numesc salvatorul vieţii mele, iar când scriu aceste rânduri de recunoştinţă, mă aflu în perioada de recuperare, nădăjduind că-mi va fi şi mai bine cu ajutorul Bunului Dumnezeu, Cel care, cu mâna Lui, conduce mâna oricărui medic chirurg.
Întorcându-mă la titlul articolului, dar şi la nefericita-mi întâmplare, îmi rezerv dreptul să zic: VIAŢA rămâne cel mai frumos dar al divinităţii, apărată prin Jurământ de către oameni cu adevărat speciali: medicii.
Gheorghe MOHOR
Nota redacției: Îi mulțumim domnului doctor Dinu Mihai că l-a tratat cu profesionalism și dedicare pe colaboratorul nostru, scriitorul și publicistul Gheorghe Mohor. Rândurile de mai sus precum și tot ce a publicat pe site-ul nostru (opera sa este ușor de căutat folosind cuvântul cheie „Mohor”) nu ar mai fi fost lecturate cu atâta plăcere de către cititorii noștri.
Dl. Gheorghe Mohor este autorul cărții Incursiuni culturale, precum și al numeroase eseuri despre scriitori și viața literară, în general, publicate în reviste de prestigiu. Este unul dintre primii noștri colaboratori la site-ul argespress.ro, încă din aprilie 2022, exclusiv pe bază de voluntariat. Îi mulțumim și îi urăm multă sănătate.
