Eșecul familiei Golescu
Motto: „Am văzut pe cel rău în toată puterea lui; se întindea ca un copac verde. Dar când am trecut a doua oară, nu mai era acolo; l-am căutat, dar nu l-am mai putut găsi” (Psalmi 37: 35-36)
Și-a încetat apariția Ziarul Argeșul (liber), cel care a apărut pe piața presei argeșene acum 33 de ani, adică pe 23 decembrie 1989, din fostul ziar comunist Secera și ciocanul. De fapt, spune directorul acestuia, va apărea doar o dată pe lună, „din respect pentru abonați” (o altă stratagemă de a nu le da banii înapoi!), dar asta nu se mai numește „ziar”.
Ca un om care a lucrat la acest ziar 30 de ani, din 1992 până anul trecut (2022), și care am fost de la agent publicitar până la director adjunct – mâna dreaptă a directorului Mihai Golescu, cum îmi spuneau unii – pot spune cu mâna pe inimă că îmi pare rău. Da, nu mă bucur, cum fac alți colegi din presă, mulți dintre ei chiar foști colegi la ziarul Argeșul, care văd în această situație o „răzbunare”. Și, totuși, aș fi cea mai îndreptățită să „mă bucur” de acest lucru, pentru că anul trecut, în aprilie, când am decis să plec (eu mi-am dat demisia, nu „am fost zburată”, cum mi-am auzit vorbe și pot demonstra asta cu decizia de încetare a contractului de muncă, dacă cineva e curios) am fost victima unei răzbunări de cea mai joasă speță.
Mi s-a luat, mișelește, fără niciun avertisment, numărul de telefon pe care îl foloseam de peste 25 de ani, chiar dacă acesta fusese numărul personal și îl trecusem pe firmă doar cu câțiva ani în urmă, la insistențele directorului, pentru a comunica mai ieftin între noi, colegii (atunci convorbirile nu erau nelimitate, ca acum, ci dintr-o rețea în alta erau costuri considerabile). Deși eu în momentul înaintării demisiei am cerut un singur lucru de la firma pe care o slujisem 30 de ani, doar numărul de telefon. Exact acolo „m-au lovit”, unde mă durea.
Apoi, devenind „stăpâni” pe telefonul meu, mi s-a spart (din senin!?) contul personal de facebook și în câteva zile și adresa personală de email, pe care o foloseam de asemenea, de peste 20 de ani, în scop personal. Cu alte cuvinte, m-au „debranșat” de la orice posibilitate de a mai lua legătura cu prietenii și cunoștințele mele.
Bucuria lor a fost scurtă, la fel și tristețea mea, pentru că răutatea aceasta viscerală a început să se întoarcă împotriva lor. Adică, la data de 12 mai 2022 (după 12 zile de la plecarea mea) cotidianul Argeșul și-a încetat apariția zilnică și a început să apară bisăptămânal. Era o consecință firească, pentru că în urma mea au început să plece și alți colegi. Cu un an înainte plecase cel mai bun om de marketing pe care l-a avut vreodată Argeșul – ziaristul Flavius Petrescu – și care în 16 ani cât a lucrat aici a adus firmei Argeșul Liber SA contracte în valoare totală de sute de mii de euro. Plecând și eu, alte contracte s-au năruit. Alte zeci sau poate chiar sute de mii de euro nu au mai venit, pentru că nu avea cine să-i mai aducă. Lipsa banilor s-a adâncit. Cei care au preluat frâiele afacerii (din familie!) și-au dovedit incompetența. Nu au reușit să aducă banii necesari funcționării.
Nu vreau să comentez decizia mea de a pleca de la Argeșul Liber SA după 30 de ani de muncă și dintr-o poziție bună, aceea de numărul 2 în firmă. Spun aici că salariul meu la plecarea din firmă era cu doar 300 de lei peste salariul minim pe economie. Dar am făcut-o nu din motive personale, cum au crezut unii confrați, că mi-aș fi făcut propria firmă și propriul site (argespress.ro) ca să mă îmbogățesc, furând clienții ziarului la care am lucrat. Ci pentru că nu se mai putea. Și am fost nevoită să fac ceva, ca să pot trăi. Și în ce domeniu puteam să îmi fac propria afacere, decât în domeniul în care am lucrat atâția ani? Că doar nu îmi făceam un butic. Sau mă duceam la alt patron (de presă sau în alt domeniu), cum au procedat alți colegi ai mei. E greu, la o vârstă, să o iei de la zero, dar am pornit la acest drum cu tot elanul. Și muncesc zi de zi pentru creșterea acestui site – argespress.ro, care a venit ca o idee de salvare, dezvoltată ulterior împreună cu colegul meu Flavius Petrescu, până la stadiul de azi.
Răutatea îndreptată împotriva mea și a colegului meu și răzbunarea celor de la Argeșul Liber însă a continuat. Cu toate că nu mi-am spălat rufele în public, cu toate că nu am făcut public, pe facebook sau pe site-ul nostru, ce mi s-a întâmplat, cu toate că eu i-am lăsat în pace efectiv, canalizându-mi energia spre dezvoltarea propriei afaceri (în care, așa cum am spus, sunt parteneră 50% cu colegul Flavius Petrescu), totuși mizeriile pe care le-au făcut pentru a se răzbuna pe mine au continuat cu o înverșunare demnă de o cauză mai bună. Probabil că nu mai dormeau nici nopțile, căutând soluții să se răzbune, să mă lovească cât mai urât cu putință. Au înregistrat pe ascuns, mișelește, la OSIM, o marcă cu numele nostru, ARGEȘ PRESS, deși noi apăruserăm pe piață de mai bine de un an și lumea ne cunoaște sub acest brand. Pentru ce acest gest mizerabil? Ce beneficiu au ei din asta? Niciunul. Doar că sunt mânați de o ură și o răutate fără egal. Și probabil au satisfacția faptului că ne pot face nouă rău. Sau să ne interzică funcționarea sub numele nostru. Vă imaginați ceva mai josnic?
Dar, din nou, Dumnezeu le-a dat un semn. Și site-ul ziarulargesul.ro, cel care se bătea de ani de zile cu epitesti pentru prima poziție în ceea ce privește traficul, a căzut instantaneu de la zeci de mii de cititori pe zi, la câteva mii. O cădere de peste 90%. Dintr-o dată. Instantaneu, dar bineînțeles – ca urmare a activității lor. Nu am nimic de-a face cu asta. Ei singuri s-au dus spre pieire. Prin activitatea lor defectuoasă pe online. Pur și simplu, Facebook și Google i-a penalizat. Sau poate a fost dreptatea divină. Cum îți așterni, așa dormi. Sau cu ce măsură măsori, cu aia ți se va măsura. Sau… cine sapă groapa altuia…
În fine, de ce ar trebui să mă bucur că ziarul Argeșul abia își mai târâie zilele? Și că la un an și jumătate după plecarea mea, și-a încetat apariția pe hârtie, după ce a rezistat peste 30 de ani, zi de zi și încă un an și jumătate bisăptămânal? Are legătură cu plecarea mea? Da, în mod sigur are. Pentru că orice om valoros care îți pleacă din firmă îți adâncește groapa în care o să cazi. Firma nu înseamnă clădiri sau terenuri, sau mașini, sau utilaje. Ci înseamnă OAMENI, înseamnă echipa. De care, dacă îți bați joc, îti bați joc de tine. Pentru că ușor, ușor, majoritatea colegilor mei au părăsit „barca”, fiecare găsindu-și drumul lui. Există viață și după „Era Golescu”.
Plecând oamenii, unul câte unul, au început să scadă încasările. Banii care altădată veneau regulat, acum au început să vină sporadic sau deloc. Pe de altă parte cheltuielile au rămas destul de mari. Tirajul și numărul de abonați a scăzut. Și de aici a mai fost doar un pas până la incapacitatea de a-și continua activitatea.
S-a terminat urât, dar ca o consecință a faptelor lor. Oamenii care au lucrat la Argeșul, o echipă extraordinară, din munca și efortul (constant, fără zile libere, cu concedii luate sporadic – o săptămână, două pe an, majoritatea încadrați pe salariul minim) și din dăruirea cărora s-a îmbogățit familia Golescu, proprietarul a peste 75% din acțiunile și averea firmei (active de peste un milion de euro: două clădiri ultracentrale și un teren), au plecat fiecare spre alte zări. Unii la patron, alții la propria firmă. Dar majoritatea au rămas în presă.
Iar urmașii patronului Mihai Golescu vor rămâne cu o avere impresionantă. În ziduri! Și cu tinicheaua de coadă, că au distrus un brand, unul dintre cele mai longevive ziare locale din țară și o adevărată școală de presă în județ, pentru că puțini jurnaliști din Argeș nu au trecut pe aici, măcar o perioadă. Dar niciunul 30 de ani, ca mine. Un brand care, chiar dacă presa scrisă nu mai e ce a fost, ar fi avut șanse să mai continue mulți ani dacă managementul ar fi fost unul bun.
Majoritatea am rămas cu un gust amar însă. Atât cei care am plecat la alte firme de presă, cât și cei care au plecat la pensie. Și, de asemenea, majoritatea colaboratorilor, care scriau gratuit în ziar. Și cred că se simt „răzbunați” de eșecul ziarului. Dar practic, nu de eșecul ziarului în sine (toți iubeam acest ziar atunci când lucram la el, era copilul/produsul nostru), ci de eșecul familiei Golescu, mai mult. Pentru că este singura vinovată pentru ce s-a întâmplat. Singura care și-a bătut joc de oamenii cu care a clădit brandul respectiv. Ea, și răutatea care-i caracterizează.
Cristina MILIARE
