Eminescu e lumină
Plai de cântec şi poveste, Ipoteştiul din Moldova
Ne-a lăsat spre nemurire un titan născut cu slova,
Un tezaur, o comoară, demn de-o limbă cristalină.
Eminescu ni se-arată, Eminescu e lumină!
E luceafăr ce străluce, star al bolţii ancestrale,
E cuvânt, e graiul dulce-al limbii noastre milenare,
E chemarea, absolutul, relevând chiar Universul.
Un titan, un rod al limbii, este Domnul Eminescu!
Un izvor de limbă-aleasă şi rostită-n dulce grai,
Floare albastră e idila ca şi Lacul – colţ de rai,
Fără seamăn e poemul Călin file din poveste.
Eminescu e cuvântul, Eminescu ne priveşte!
Călător în timp şi spaţiu, urmând drept raza divină
Pe distanţa absolută măsurată-n ani lumină,
E altar puterea minţii, gânditor cu har de sfetnic.
Eminescu-i absolutul, Eminescu este veşnic!
Din al Cosmosului haos, soarele îi dă măsura
Revederii infinite, personaj mitic – Natura
Ce-i mângâie şi-acum somnul, de la umbra unui tei.
Eminescu este veşnic, Eminescu-i dintre zei!
Patriot fără pereche, ne-ntrecut îşi cântă glia
În istoria de veacuri ne-a lăsat Scrisoarea a III-a,
De prin vremi de mult trecute, preamărind oastea străbună,
Eminescu e titanul, Eminescu-i raza bună!
Limba noastră-i o comoară, este fagure de miere,
Au rostit-o înaintaşii, în viu grai şi mlădiere,
El cu pana o mângâie, dulce limbă să rămână.
Eminescu este veşnic, Eminescu e lumină!
Alexandru OPREA
Pictură: Lucian Opriceanu
