În virtutea dreptăţii, adevărului şi a dreptului la apărare, dezbatem cazul poetei, prozatoarei şi traducătoarei Natalia Negru, învinuită de moartea scriitorilor Şt. O. Iosif şi Dimitrie Anghel. Licenţiată a Facultăţii de litere şi filozofie a Universităţii Bucureşti (1907), avându-i profesori pe renumiţii: M. Dragomirescu, N. Iorga, Ovid Densuşianu, Pompiliu Eliade, Ion Bianu, Titu Maiorescu, membră fondatoare a Societăţii Scriitorilor Români, în anul 1909, alături de: M. Sadoveanu-preşedinte, D. Anghel-vicepreşedinte, Emil Gârleanu-secretar şi bibliotecar, E. Lovinescu şi Cincinat Pavelescu- cenzori, la seminarul de estetică literară condus de către profesorul Mihail Dragomirescu, tânăra studentă prezentase o lucrare despre „Doina” lui Iosif, iar ca răsplată, autorul i-a publicat poezia „Străbunica”, în revista „Sămănătorul”.
„Când a auzit Steo, ce succes a avut Doina lui la seminar, avea să-şi amintească scriitoarea, a fluierat toată ziua de bucurie. A căutat să mă cunoască, mi-a mulţumit şi mi-a cerut nişte poezii să mi le publice”. Cupidon le-a săgetat inimile, iar la nuntă, în vara anului 1904, printre invitaţi se aflau: N. Iorga, M. Sadoveanu, C.Sandu Aldea, Ion Scurtu, I. A. Bassarabescu, Victor Ion Popa, alţi colegi ai breslei scriitoriceşti. În 1905 a venit pe lume fetiţa lor, Corina. Fire melancolică şi visătoare, soţul era şi imprudent, continuând prietenia şi colaborarea literară cu viitorul său trădător, Dimitrie Anghel, după sosirea din Franţa, unde, împreună, îşi continuaseră studiile şi tot împreună scriind şi publicând: Legenda funigeilor (poem dramatic), Caleidoscopul lui A. Mirea (versuri), Cometa (comedie versificată în 3 acte), Carmen Saeculare (poem istoric), Cireşul lui Lucullus (proză).
Întâlnirile cu muzele se petreceau în casa tinerei familii, într-o desăvârşită armonie, până când musafirul, pe fondul neînţelegerilor apărute în viaţa perechii căsătorite, a trecut „la atac” cucerind o cetate fără ca aceasta să se împotrivească. Motivul? „Steo a dezamăgit iluziile mele de la început. Întârzia mereu seara, uneori până dimineaţa. Vestimentar era foarte neglijent. Câştiga modest, sub nevoile noastre cele mai reduse. Eu trebuia să procur câte un ban, de multe ori cerând tatii, ceea ce era teribil de jenant”. Iminentul divorţ s-a încheiat în iunie 1911, după care amorezii trădători se căsătoresc pornind într-un voiaj pe malurile Senei. Trădarea prietenului şi infidelitatea soţiei au contribuit la tragicul deznodământ: În urma suferinţelor fizice şi morale, Şt. O. Iosif şi-a găsit sfârşitul la Spitalul Colţea din Bucureşti, iar Dimitrie Anghel, chinuit de remuşcări, cade în depresie şi este internat la spitalul de boli nervoase condus de către prof. dr. Gheorghe Marinescu. Un incendiu îi pârjolise locuinţa. În comportamentul acestuia, remuşcările s-au transformat în adevărate nebunii, despre care poeta avea să-şi amintească: „Mai multe zile m-a ţinut încuiată în casă, singură, ca într-un turn, sfâşietor despărţită de fetiţa mea, cu ferestrele mascate, cu lumina aprinsă. Simţeam paşii lui Anghel, căci venea din când în când acasă, şi asculta să ştie ce fac, auzeam uşa încuindu-se după el. Eram condamnată la moarte de el, pe care începusem să-l ador…”
În toamna anului 1914, aflându-se la locuinţa soţiei din Buciumeni-Tecuci, pentru sărbătorirea numelui, o cheie căzută din buzunarul lui Anghel a declanşat scandalul fatal. Natalia îşi bănuieşte soţul de infidelitate, iar reproşurile nu mai contenesc. Pentru a opri furia consoartei, Anghel scoate pistolul, trage un glonţ fără ţintă, glonţul nimereşte în pervazul ferestrei, de aici pe rama metalică a patului, apoi în trupul femeii. Crezând că Natalia moare, pistolarul se împuşcă în piept. Duşi la un spital din Iaşi, sunt operaţi de către fratele scriitorului, dr. Paul Anghel. Rana lui Anghel se infectează, iar poetul moare la 13 noiembrie 1914. Natalia Negru a trăit încă cinci decenii, până în anul 1962, purtând povara amintirilor legate atât de drama căsătoriei cu cei doi poeţi, cât, mai ales, de moartea fiicei sale, ucisă în bombardamentul german din Primul Război Mondial. Faţă de cele relatate, cerem istoricilor literari reabilitarea imaginii poetei Natalia Negru, supranumită „femeia fatală”, precum şi reeditarea operei sale, mai puţin sau deloc cunoscută în zilele noastre.
Gheorghe MOHOR
Gheorghe Mohor este autorul cărții Incursiuni culturale, precum și al numeroase eseuri despre scriitori și viața literară, în general, publicate în reviste de prestigiu. Iată ce a scris regretatul profesor și scriitor Marin Ioniță despre domnia sa (Un jurnalist printre scriitori – coperta 4):
