Cu mai mulţi ani în urmă, când nu pătrunseseră ,,fumurile” în ţară iar Europa era cu… ,,ciorba” ei, în satele şi comunele româneşti nu se făceau sondaje de opinie dar trei, nu muşchetari – Alexandru Dumas nu intrase încă în modesta bibliotecă de la şcoală – oameni de bază ai satului erau permanent pe primul loc, fiind respectaţi de întreaga comunitate – preotul, învăţătorul şi moaşa comunală, nu neapărat în această ordine. Credinţa era sfântă şi nu un prilej de paradă în campania electorală, şcoala – stâlpul învăţării şi echilibrului, iar moaşa, da moaşa, permanent trează pentru a tăia cordonul ombilical, chiar la miez de noapte celor care veneau pe această lume şi-şi doreau, de cele mai multe ori, să o facă mai bună. Nu se vorbea de mortalitate infantilă – indicator care ia în calcul decesele până la vârsta de 1 an pentru că această femeie făcea totul din suflet, cu pasiune şi dragoste pentru comunitate fără a fi remunerată, fără a primi vouchere de vacanţă, ore suplimentare sau tichete de masă.
Despre problemele de sănătate ale copiilor şi rata de mortalitate în rândul acestora, despre accesul la educaţia dată de şcoală şi multiplele probleme sociale cu care se confruntă copilul, umilitului și ignoratului stâlp al țării – țăranul român, găsim în lucrările timpului. Complexul sanitar al familiei – trei pari și două tufe la marginea grădinii, baza economică – câteva găini, fără să aibă cunoștință, găinile, de gripa aviară, doi, trei porci adevărați, pentru care ,,pesta porcină” era limbă străină, o vacă cu viţei neinelaţi, bine evidenţiate în registrele primăriei.
Spre şcolile ,,înalte” – cele de la ţară erau de cele mai multe ori insalubre şi încălzite superficial – mergeau copiii celor de la oraş, cu ,,dare de mână” unii ajungând până la Paris unde învăţau, pe banii ţării … ,,La gât cravatei cum se leagă nodul … “.
Dar, astăzi lumea s-a schimbat! Cine nu are două masterate doar plătite, cu carton şi poză şi cel puţin un … plagiat, nu se poate căţăra pe o funcţie politică, de cele mai multe ori cu dedicaţie.
Am urmărit, cu mult interes, concursul pentru ocuparea funcţiilor de directori de şcoală, de selectare a competențelor aşa cum afirma actualul ministru – ,,vom pune directori competenţi”, concurs organizat de inspectori ajunși pe funcții fără… concurs, poate doar o selecţie politică. Cum pot accepta organizatorii din teritoriu anomaliile ministrului – aceleaşi întrebări, acelaşi test atât pentru directorul unui colegiu de renume, cât şi pentru educatoarea de la Flămânzi sau Fundătura de sus, unde pamperşii sunt mai importanţi decât materialul didactic!
Prin anii ’90, liberalul Radu Câmpeanu vorbea despre ,,setea de putere şi funcţii” a ,,lupilor tineri’’ veniţi în politică, nerăbdarea acestora de a tranşa în favoarea lor actul decizional şi … ,,să priceapă nărodul, Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă!’’ (Eminescu).
Acesta, Radu Câmpeanu, a încercat să tempereze elanul nejustificat al lor, dar ,,tizul’’ său, cel care a omologat, ca sport naţional, raportat la etapele de desfăşurare, scuipatul în colectorul de salivă, a organizat şi validat- pentru ocuparea funcţiilor de directori de şcoli, în care dacă nu eşti inspirat să sesizezi asemănarea dintre lingură şi furculiţă (cuţit), trebuie să cunoşti scrierile lui P. Senge sau T. Bush – nimic în comun cu învăţământul autohton. Şi toate aceste anomalii, în plină pandemie, pentru a-şi pune protejaţii pe funcţii… eu le sugerez ca înainte de susţinerea interviului pe baza unei metodologii care sfidează absurdul, să se trateze cu o pastilă de…
ANTIVIRUS
