Sonetul sunetului așteptării
E-atâta liniște c-aud cum crapă,
înfierbântați, ghețarii de la pol
și cum, ca zahăru-n cafea, domol,
în mare, se topește luna-n apă.
Ca să revii aici, în lumea noastră,
de unde ai plecat, din nord sau sud,
de-atâta așteptare îmi aud
privirea cum îmi trece prin fereastră.
Dac-ai s-o faci, să îmi aduci din nou,
să-ți prind o stea pitică, în lasou,
că poate azi oricine să o vadă
cum tremură ca apa în zăpadă
sau ca-un cuvânt când trece în ecou
și-un înger când se pierde de cireadă…
Dan ROTARU
