Doarme pe o bancă, vizavi de Teatrul „Al. Davila” din Pitești. De fapt, nu suntem siguri. Poate zace. Poate e bolnav, cine știe? E întins acolo, cu pălăria căzută pe jos.
Lumea trece și îl lasă în pace. Unii se întreabă dacă e aurolac. Se întreabă doar și merg mai departe. Nimeni nu vrea probleme.
Încerc să mă dumiresc dacă e în viață. Să știu dacă anunț autoritățile. Nu pare, dar privindu-l îndelung sesizez o ușoară mișcare a buzelor. „Doarme, nu e mort!”, îmi zice un trecător, văzându-mă că îl priveam cu îngrijorare.
O avea casă, o avea familie? Greu de spus. O să încerc să vorbesc cu el, sărmanul… Of, viață!
Petre Inspirescu
