Ce este mai important: să iubim sau să fim iubiți? Creativitate premiată de comunitatea 4D Robotics
Echipa de robotică 4D Robotics din cadrul Colegiului Național Al. Odobescu din Pitești a desfășurat recent, un proiect – numit YoungMinds – prin care au dat șansa celor din comunitatea lor (elevi de la mai multe licee din țară) să fie creativi și să compună chiar ei articole pe teme referitoare la științe exacte și dezvoltare personală.
S-au desfășurat trei etape ale proiectului până acum: prima s-a încheiat în 28 octombrie, iar a treia etapă astăzi. Echipa a ales 4 articole câștigătoare, scrise de tineri din comunitate, pe care le-au postat și pe contul lor de Instagram.
Le preluăm si noi și le vom publica mai jos, fiind foarte interesante din perspectiva faptului că cei patru participanți sunt elevi, destul de fragezi ca vârstă, dar destul de complecși ca gândire. Iată ce preocupări interesante au, cât de frumos gândesc și se exprimă tinerii din comunitatea 4D Robotics. Sunt „tehnici”, dar au și multă sensibilitate. Pentru că după teme mai complexe la primele două etape, tema la etapa a 3-a a fost IUBIREA:
1. Ce este mai important: să iubim sau să fim iubiți?
Peste 8 miliarde de oameni… și totuși tot ne simțim singuri, de parcă nu aparținem nimănui și nimeni nu ne aparține, nu contăm pentru nimeni și… nimeni nu contează pentru noi. Aceasta ar fi imaginea unei lumi în care iubirea și compasiunea nu și-ar fi făcut încă apariția, sau în care oamenii nu ar fi realizat încă puterea pe care o dețin aceste sentimente aparent puerile, dar extrem de importante.
După cum menționează filosofi precum Aristotel și Rousseau, esența umană este dată de societate, omul fiind construit să se poată dezvolta în interiorul unei societăți, învățând mai mult despre toate și despre nimic, în timp ce își focalizează atenția pe domeniul îndrăgit de el. Dar în momentul în care un individ este proiectat în mijlocul unei lumi în care toți sunt la fel, își dorește să exceleze, să fie diferit, autentic poate, însă nu va reuși această performanță dacă nu este susținut emoțional de o persoană dragă.
Sentimentul de a iubi pe cineva este, cel puțin prima dată, neașteptat, poate chiar înfiorător, poate realizăm la un moment dat că nu a fost iubire… ci o simplă atracție fizică sau psihică, poate persoana de care ne atașăm are un tablou complet diferit în mintea noastră față de cel original… atât de multe posibilități, întorsături de situație, stări de anxietate, melancolie, extaz, și totuși un sentiment atât de râvnit de întreaga populație a globului pământesc. Ce face iubirea așa special pentru noi ca indivizi? Cum reușește să ne ajute în propria dezvoltare? Reușește măcar să facă acest lucru?
Iubirea este o stare, un sentiment complet imprevizibil, care totuși, dacă apare din sinceritate și puritate, are toate șansele de a influența benefic viața cuiva. Are puterea de a schimba complet atitudinea și comportamentul unei persoane, dar nu este garantat că schimbarea va fi una dorită sau necesară.
Dar totuși, dacă iubirea reprezintă un sentiment atât de important în viața noastră…este mai bine să iubim sau să fim iubiți? Întrebarea poate avea o infinitate de răspunsuri privite ca fiind „corecte” de diferite viziuni, personalități și, evident, persoane. Atunci ce scop are să ne-o punem în primul rând?
Răspunsul pe care fiecare dintre noi îl avem este unic și nu poate fi contestat de nimeni altcineva decât de o versiune îmbunătățită a noastră, din viitor. Aceste cuvinte, gânduri adunate pentru a forma ceva veridic în mintea noastră, un răspuns, ne vor ajuta să realizăm ce este mai important în viața noastră într-un moment anume.
Pentru mine, răspunsul este mai complex decât m-aș fi așteptat. Toată viața am avut impresia că divinitatea nu mi-a oferit un destin corespunzător privind partea emoțională și, întotdeauna, în subconștient, a existat blamarea acestei decizii divine. Am considerat că sunt o ființă gingașă, diafană poate, sau o entitate care n-a făcut rău și care merită să trăiască din plin acest sentiment unic, lucru care totuși nu se întâmpla… nu la nivelul pe care mi l-aș fi dorit. Simțeam nevoia de a proiecta sinceritate, bunătate în lume, însă așteptam același lucru de la ceilalți. Eu iubeam… dar nu simțeam că sunt iubită.
Cu timpul, lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură. Am ajuns să trăiesc din plin pozitivitatea acestui tip de manifestare, însă nu eram împlinită și nu înțelegeam care este motivul. Blamam, de această dată, fie persoana iubită, fie propria-mi entitate, fără să realizez că motivul era unul cu totul diferit. Nu-mi înțelegeam propriile aspirații.
Este normal ca dorințele și planurile noastre să crească odată cu noi, să evoluze, să se
dezvolte, dar un lucru la fel de important este conștientizarea lucidă a acestora.
Cu noua constatare în minte, mi-am pus încă o data întrebarea: Este mai important să iubești sau să fii iubit?
De această dată nu am putut alege. Am realizat că ambele forme sunt la fel de importante pentru sănătatea noastră mentală și că una fără alta nu pot exista într-o lume considerată de noi „perfectă”. Dar realitatea, lumea în care trăim, în care am crescut, pe care o considerăm „acasă” este departe de această perfecțiune care, din definiție, este imposibil de ajuns.
Câți dintre noi iubim și nu suntem iubiți? Câți dintre noi suntem iubiți dar nu mai avem aceleași sentimente ca odinioară? Mulți. Și totuși, asemănarea dintre ambele situații este suferința. Suferim pentru că nu suntem iubiți și suferim pentru că nu mai putem iubi la fel ca altă dată. Dragostea „perfectă”, proiectată în lumea falsă a televiziunii, nu este una reală sau, cel puțin, nu reprezintă întregul parcurs al acestui sentiment. Iubim. Iubim și nu știm din ce motiv. Iubim orbește. Iubim, dar nu iubim.
Ce simbolizează enumerarea excesivă menționată mai sus? Semnifică diferite etape ale unei iubiri adevărate. Prima se referă la întâia noastră tangență cu acest sentiment; a doua evidențiază confuzia; cea de-a treia nebunia și dragostea prezentă în atâtea filme americane spre care aspirăm; iar cea din urmă, reprezintă sfârșitul iubirii puerile… Această etapă pune capăt multor relații deoarece apare un moment de siguranță maximă, un moment în care simțim ca nu mai este necesar să depunem efort pentru a fi totul bine, un moment de monotonie existențială. Nu mai există sentimentul care înnebunește ființa…totul e lucid… e sigur… e diferit.
În situația prezentată, prima reacție este însoțită de panică și de o multitudine de întrebări retorice dintre care cea principală este: Asta înseamnă că nu mai iubesc? Răspunsul este scurt: NU. În momentul de siguranță maximă, chiar și de monotonie, ar trebui să realizăm că relația este una stabilă, una care ne va ajuta să ne dezvoltăm pe toate planurile, în loc să ne sece de energie. Este complicat să ne dăm seama de lucrul acesta din prima, însă iubirea adevărată poate fi sinonimă cu sinceritatea și disciplina pe care o avem noi asupra propriilor sentimente și reacții.
Pe scurt, dragostea este un sentiment-puzzle pe care nu-l putem rezolva dacă ne dau cei din afara jocului indicații, ci va trebui să realizăm singuri ce este prioritar pentru noi în acel moment. Iar… un lucru este sigur… emoțiile sunt unice și fac parte din tabloul nostru moral care, la sfârșitul zilei, ne face pe noi înșine unici. Așa că… pentru voi ce este mai important: să iubiți sau să fiți iubiți?
Maria PODEA, Colegiul Național „Alexandru Odobescu” – clasa a XII-a B
2. lubirea te poate consuma…
lubirea te poate consuma foarte mult fiind un factor grav dar și bun în sufletele oamenilor. Iubirea este o armă secretă care poate fi dezvăluită atunci când te conectezi la nivel
emoțional și simți o legătură profundă cu acea persoană. Iubirea este un sentiment cald și
puternic, care te face să te simți viu și fericit. Într-un univers al inimilor împletite și emoțiilor aprinse, există o întrebare veșnică: să iubești sau să fii iubit?
Dar ce ar fi dacă v-aș spune că aceste două aspecte ale iubirii nu sunt separate, ci sunt
doua părți ale aceluiași dans al sufletelor?
A fost odată ca niciodată, într-un oraș plin de
viață si culoare, un tânăr pe nume Liam. Acesta era un suflet pasionat și visător, mereu în căutarea iubirii adevărate. El visa să găsească pe cineva special cu care să împărtășească bucuriile și tristețile vieții. În fiecare noapte, privea cerul înstelat și se întreba cum ar fi să iubească și să fie iubit într-un mod unic și profund. Dar Liam nu era doar în căutarea iubirii, ci și în căutarea de a fi o persoană iubită. El iși dorea să fie apreciat și să aibă un impact pozitiv în viața celor din jurul său. Așa că și-a dedicat timpul și energia pentru a fi un prieten de încredere, un sprijin necondiționat și un om empatic.
Într-o zi, î timp ce Liam se antrena pe terenul de fotbal, a văzut o fată cu niște ochi precum două stele strălucitoare, care luminau întunericul cu privirea sa, cu un zâmbet fermecător care putea topi chiar și cea mai înghețată inimă. Privirile lor s-au împletit ca într-un dans al sufletelor, ca doi fluturi care se joacă printre petalele de trandafiri. Când acesta a fost chemat de antrenor să înceapă meciul, fata misterioasă și frumoasă a dispărut. Acesta a observat absența ei așa că tot meciul n-a putut să se concentreze deoarece gândul lui era ocupat de raza de soare pe care o văzuse fiind dezamăgit și supărat că n-o va mai vedea vreodată. Din cauza meciului de fotbal care nu a fost unul bun deoarece nu a fost atent, s-a ales cu o ceartă mare de la antrenor. Liam a ajuns acasă, trist și nemulțumit de el însuși, a decis să mănânce și să se ducă-n camera sa pentru a-și liniști gândurile.
Ajuns in cameră, a tras o privire pe geam, unde a văzut-o, un miracol spunea el, pe fata care asista la antrenamentul sau cu câteva ore înainte. Ochii lui nu se mai dezlipeau de la fata care îi furase inima, doar cu un zâmbet și o privire. Când aceasta stinse becul, Liam s-a pus în pat adormind cu gândul la ea.
Când se trezi, își propune să facă pași spre fata care ,,i-a pus capac” cum spunea el. Înainte să plece la liceu, îi lăsă acesteia niște versuri frumoase compuse de el scrise pe un bilețel, în fața ușii ei. Pe foaia albă, se întindeau cuvintele frumoase scrise cu pastă neagră: ,,În fiecare moment când mă gândesc la tine, simt o anume fericire în mine, în orice moment simt fluturi în zbor, căci iubirea mea pentru tine a devenit izvor.” La sfârșitul versurilor, în colț, scria ,,admiratorul de la fereastra ta”. Pe fată aflăm că o cheamă Lisa, un nume rar ales de mama sa.
Aceasta vede bilețelul în fața ochilor săi, curioasă și confuză ridică biletul. Zâmbetul ei
strălucea precum o mică comoară pe fața sa. Lisa era de asemenea îndrăgostită de Liam,
așa că a așteptat să vină de la liceu pentru a-l vizita acasă la el.
Se lăsa seara și fata se pregătea să se ducă la băiat, fiind cuprinsă de emoții, fericire și frică în același timp. Văzând că Liam a pășit în casă, s-a dus direct la ușa acestuia ciocănind de trei ori. Când a deschis ușa, privirile lor s-au întâlnit, timpul părea că s-a oprit și lumea
Înconjurătoare devenea neimportantă. În acel moment s-a deschis o fereastră către sufletele lor. Au început să vorbească, simțindu-se o conexiune specială, iar inimile lor începeau să bată la unison. Liam o considera un farmec misterios, ca o noapte senină în care se ascundeau secrete și dorințe. Lisa se scufunda în negrul nepătruns aflat în ochii băiatului
În cele din urmă, Liam și Lisa s-au apropiat din ce în ce mai mult, băiatul a învățat că iubirea nu este doar despre a primi, ci și despre a oferi. Și-a dat seama că a iubi și a fi iubit nu sunt două laturi separate, acestea sunt două fețe ale aceleiași monede prețioase.
Cristina Maria GUTUIE, Colegiul Național „Zinca Golescu” – clasa a IX-a H
3. Să iubești sau să fii iubit?
Definiția perfectă este: „Iubirea este lumina care îi luminează pe cei ce o oferă şi o primesc. Iubirea este gravitaţie, deoarece îi face pe oameni să fie atraşi unii de alţii. Pentru iubire noi trăim şi murim. Iubirea e Dumnezeu şi Dumnezeu este iubire. Această forţă explică totul şi oferă sens vieţii. Când o să învăţăm să oferim şi să primim această energie universală, vom putea afirma că iubirea învinge tot, că poate transcede totul şi orice, deoarece iubirea este chintesenţa vieţii.”
Cel mai frumos sentiment al omului este să găsească acea “lumină” de care să se îndrăgostească, căruia să ii promită iubire veșnică și în care să aibă încredere pentru totdeauna. Fiind cel mai evaziv și indescifrabil sentiment nu se poate explica de fiecare dată, dar se poate simți profund.
Să iubești este o binecuvântare, să poți dărui sentimente prin gesturi și cuvinte este cu adevărat o calitate specială. Nimic nu este mai frumos decât iubirea sinceră, fără niciun fel de explicație, care s-a creat cu ajutorul lui Dumnezeu și s-a continuat datorită persoanelor existente în această creație.(“Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”).
Sentimentul dragostei îl poate simți și împărtăși oricine este pregătit pentru asta, dar persoana căruia îi dăruiește momente frumoase devine din acel moment un om mai special, mai îndrăgit si câștigat.
- DE CE SĂ NU IUBEȘTI? DE CE SĂ NU TE LAȘI PURTAT DE ACEST SENTIMENT UIMITOR?
- Răspunsul este: ai încredere în tine și în calitățile tale! Merităm ce este mai bun pe această lume iar fiecare dintre noi ne căutăm jumătatea perfectă, specific “Mitului Androginului” care susține că Dumnezeu a creat inițial suflete androgine – pe jumătate femeie, pe jumătate bărbat, care s-au despărțit odată cu plecarea în Rai. Potrivit mitului, sufletele se reîncarnează de mai multe ori pentru a se curăți de păcate, regăsindu-se unul pe celălalt…
Când două suflete se întâlnesc și ating apogeul manifestat prin dragoste necondiționată față de sine, vor rămâne până la sfârșit ÎMPREUNĂ.
Daria Anamaria IONIȚĂ, Colegiul Național „Alexandru Odobescu” – clasa a X-a E
4. „Doi oameni și-au intersectat căile fără să vrea și s-au iubit…”
Salutare tuturor! Mai înainte de toate vreau să vă spun câteva cuvinte și să clarific niște lucruri. Eu sunt A. De ce A și nu regăsiți un simplu nume, poate vă întrebați. Este foarte simplu, am preferat să rămân în anonimat pentru că nici numele meu nici numele fetei pe care o veți regăsi în poveste nu sunt importante, importante sunt doar faptele. Eu sunt astăzi aici pe micul vostru ecran sub această formă pentru a purta încă o dată cu mândrie brățara de aur numită iubire, pentru a răspunde la o întrebare și pentru a vă spune o poveste despre doi oameni care și-au intersectat căile fără să vrea și s-au iubit, așa că vă las în continuare cu povestea celor doi, care dacă nu ar fi fost, nici nu s-ar mai fi povestit.
„Am plecat la demo la Cluj. Sărbătorile se apropie, noi fiind pe 23 decembrie invitați de către o echipă să ne alăturăm distracție construirii de roboți în spiritul sărbătorilor de Crăciun. Urma să fie ceva normal, nimic ieșit din tipare, doar noi făcându-ne treaba, câștigând, și făcând o demonstrație pentru copiii mai micuți, veniți de peste tot din oraș să ne vadă.
Am câștigat, ca de obicei, am plecat de la Universitatea Tehnică până în târg să vedem marea roată și toate căsuțele, care mai de care mai pline cu luminițe și împodobite, gata pentru sosirea lui Moș Crăciun. S-a hotărât separarea grupului în mai multe grupulețe, m-am uitat la tine și fără să spui nimic, parcă îmi transmiteai: „Știi bine că ești al meu și mergem împreună, bestiuță”, așa că fără să ezit am anunțat că voi pleca cu tine: „Eu plec cu M. să ne învârtim pe aici”. Nimeni nu a avut de obiectat nimic.
Între timp începuse să ningă cu fulgi mărunței care în lumina beculețelor se vedeau ca milioane de oglinjoare ce picau din cer pe haine noastre. Am mers la McDonald’s-ul de peste drum, mi-ai spus că îți este foame și am mers să luăm tu un cheeseburger și eu un Mc puișor. Probabil as fi spus că nimic nou și nimic din ceea ce nu mai făcusem până atunci, dar faptul că erai cu mine schimbase totul, faptul că ne îndreptam obosiți ținându-ne de mână pe străduțele Clujului spre cazare era tot ce conta.
Stăteam relativ aproape de târg, aveam de urcat doar până la turnul parașutiștilor, de unde se vedea tot Clujul, eram cazați într-o casa modernă, abia construită, dintr-un cartier select la câțiva pași de stadionul care acum era doar o umbră mascată de întuneric și ploaia de fulgi din ce în ce mai mari.
Am stat cu toții la povești până pe la 1, când te-am simțit cum ușor, ușor, îți pui capul pe umărul meu, obosită fiind după o asemenea zi.
Sticle mai erau multe pe masă, dar știam că am ceva mult mai bun de făcut, așa că am dat stingerea tuturor. Am prins cea mai frumoasă cameră din vilă, avea două geamuri imense în loc de pereți și se vedea splendoarea orașului de sus când marile bulevarde erau acum doar niste cărări făcute din lumina felinarelor, iar mașinile erau acum doar niste licurici ce zburdau necontenit pe străzi. Ai adormit acolo, pe canapea, făceai baie într-o lumină roșiatică care venea de la luminițele barului care se afla în camera de zi.
Te-am luat ușor în brațe și te-am așezat în pat, te-am schimbat ușor în pijamalele tale comode, am tras o păturică pufoasă peste noi ca in cele din urmă să te bag la loc sigur între brațele mele unde te-am pupăcit până când într-un final am căzut pradă oboselii.
Era 24 decembrie, ajunul Crăciunului, a doua zi aveam liber după tot haosul din zilele precedente. Era ora 9:37 când o rază de soare timidă s-a strecurat pe lângă tine și a început a se juca pe fața mea.
Buimac încă și cu o dorință de a te trezi și a-ți spune: „Bună dimineața, iubire” m-am rezumat la a-ți fura un mic sărut și m-am ridicat ușor din pat când m-a lovit realitatea, totul era alb afară, niciun colțișor nu rămăsese neatins de nea, pesemne că după ce adormiserăm, afară se pornise un viscol, dar cine i-ar fi putut da importanță când mă simțeam așa bine cu tine în brațe.
M-am dus în camera de zi, unde mentorii, doi domni trecuți de 40 de ani, cu părul înțesat de fire argintii datorate trecerii anilor, discutau pe fotolii cu televizorul pornit. Am salutat respectuos: „Bună dimineața”, fără să primesc însă un răspuns, m-am dus să fac o cafea și apoi m-am dus în spatele lor ca să descopăr că amândoi se uitau îngrijorați la ce scria în grila celor de la Pro TV: „Viscolul a lovit mai multe județe din țară”, o prezentatoare a știrilor spunea așa: „Autoritățile se chinuie să deszăpezească drumurile care au fost lovite azi-noapte de viscol, se recomandă tuturor oamenilor să nu părăsească orașul Cluj pentru că este așteptat un nou viscol fără să se știe ora exactă, iar acum vor urma știrile sportive”. Îngrijorat am întrebat încetișor: „Și noi ce vom face?”
„A”, a strigat unul dintre ei: „Cred că vom rămâne până se calmează lucrurile, tu ce spui?” Întrebându-l pe omul ce îi stătea în dreapta
„Sunt de acord, de data asta e prea riscant să plecăm undeva, mașinile nu sunt echipate cu cauciucuri de iarnă sau lanțuri, în plus nu știm când va izbucni iar ninsoarea și să ne blocheze pe undeva, decât să dormim în mașină, mai bine aici, tu ce spui A?”, a întrebat domnul cărunt. N-am apucat să dau un răspuns pentru că ai venit tiptil tiptil desculță și ți-ai pus mâinile în jurul meu și punând o mână peste ale tale am răspuns: „Aveți dreptate, cea mai înțeleaptă decizie ar fi sa rămânem, o să sun proprietara să o anunțăm că prelungim cazarea cu minim o zi, este bine ?”
„Ce mai stai, pune mâna pe telefon!” a spus cel care mi-a grăit primul și am plecat cu tine în bucătărie să facem micul dejun. Mâncarea s-a făcut greu pentru atâtea persoane, dar timpul a trecut repede având muzica pe care dansam, ce răsuna în surdină de la micuța boxă albă de pe cuptorul cu microunde. Ziua a trecut fulgerător, n-am știut când au zburat orele, ne-am jucat vațea, cărți, am dansat, ne-am alergat, am sărit în pat împreună, am stat în brațe unul la altul și te-am lăsat să te joci în părul meu castaniu în timp ce eu stăteam cu capul pe pieptul tău și îți învârteam o șuviță de păr între degetul mare și degetul arătător și pupând din când trupul ce îl aveam sub mine.
Pe seară am prins o oportunitate, când nimeni nu era în zonă și am zbughit-o pe ușă și alergam ca doi copii printre fulgii care începuseră să cadă în urmă cu vreo două ceasuri, tu erai în față, în spatele tău rămâneau doar urmele tale în zăpadă, sunetul fiecărui pas și o spirală de fulgi a căror cădere fusese deranjată de tine care strigai: „Dacă mă vrei trebuie să mă prinzi, iubiricăăăă!”. Am ajuns la târg fără să ne dăm seama, tu ai luat-o pe culoarul căbănuțelor, acesta avea un singur sfârșit, în față la roata cea mare care era încă în funcțiune, chiar dacă era o oră destul de târzie.
Pe linia dreaptă am început să alerg nebunește, obrajii și nasul îmi erau roșii, iar în urmă lăsam doar aburi ca o locomotivă, când deodată te-am prins de un șold și și te-am oprit.
„Ce este această ființă la care tocmai mă uitam? Nu știu, avea obrajii roșii, ochii mari și verzi, iar părul parcă era făcut din cel mai pur aur de pe planetă. „Să fie oare un înger,” mă întrebam în gândul meu până când mi-a răspuns: „M-ai prins, acum care îți dorești să fie premiul?” Mă uit în jur, nu era nimeni și nimic decât noi doi. O trag aproape, era superbă, luminițele giganticei roți în fața căreia ne aflam îi mângâiau ușor fața blândă. Îi pun ușor mâinile pe talie și o sărut lung, apoi o ridic și o țin în brațe fără ca buzele noastre să se despartă. În jurul nostru fulgii parcă dansau, erau fericiți să vadă doi îndrăgostiți care se iubeau ca doi nebuni, și sunetul lor care cădeau pe gecile grele și sunetul inimilor noastre erau orchestra. Mă uit la ceas, era ora 00:00, era Crăciunul, îi șoptesc ușor la ureche: „Tu, iubirea mea, ești cel mai mare premiu pe care îl pot câștiga, cel mai mare dar pe care mi-l puteam dori și la care puteam visa, Moșul s-a ocupat însă să mi te aducă puțin mai devreme”.
S-a uitat la mine zâmbind: „Te iubesc, bestiuța mea” și a început să mă sărute încălzindu-și mânuțele pe fața mea fierbinte. Am mai stat acolo încă 45 de minute, timp în care am avut grijă ca buzelor noastre să nu li se facă dor unele de celelalte și dansând, fără muzică, dar la ce aveam nevoie de muzică atunci când sufletele noastre răsunau tare ca cele mai faimoase orchestre din lume.
Ne-am întors de mână la cazare, fulgii deveniseră uriași și ne băteau în geamurile mari ale camerei, dar cine să îi audă când tot ce se putea auzi era: „Te iubesc” și respirația noastră sacadată între două săruturi lungi în care unghiile tale îmi zgâriau ușor gâtul și pieptul gol, iar ale mele te mângâiau ușor de la obraji, trecând ușor pe lateral până la talie și apoi tot mai jos de unde apucau strâns fără intenția de a-ți mai da drumul vreodată. Așa ne-am petrecut noaptea de Crăciun, unul în brațele celuilalt, având grijă unul de altul să ne oferim clipe de neuitat. Cât despre vreme, nu s-a liniștit, dar ce se întâmplă mai departe e o poveste pentru altă seară.
SFÂRȘIT
Acum, revenind la intrebarea pusă de către echipa Young Minds: “Să iubești sau să fii iubit?”, hmmm… este o intrebare destul de complicată din punctul meu de vedere, dar ca orice întrebare grea, răspunsul este unul foarte valoros, iar răspunsul meu este: Nu știu. Poate vă întrebați: “Cum adică, mă? Și de ce ai mai vrut să răspunzi la întrebare?” Spun „nu știu”, pentru că iubirea nu trebuie să vină dintr-o singură parte, evident că mereu vor exista momente de furtună între zilele cu soare în care iubirea va fi 1-99 sau 99-1 de-o parte și de alta, e ceva normal să existe si astfel de momente, DAR cât timp există acel 1%, merită să lupți. Merită să lupți pentru momentele în care ea este liniștită și se poate odihni alături de tine sau în zilele obositoare în care se încarcă dintr-o dată cu energie doar pentru că stați împreună. Merită, pentru momentele în care el se simte neliniștit din cauza greutăților care îl apasă și se liniștește doar cu o mângâiere sinceră. Hai să fim sinceri, băieți, și sa dăm cărțile pe față, pe bune acum, dacă nu ați avut niciodată o perioadă in care să simțiți ca toată lumea întoarce armele spre voi, înseamnă că încă nu ați gustat din viața reală, dar când există o persoană specială știți că orice s-ar întâmpla vă veți întoarce la adăpost gata să mergeți mai departe. În concluzie, cât timp există ceva din ambele părți, merită încercat, dar și când nu există trebuie să învățăm să nu rănim persoana dragă și să nu ne rănim pe noi. Deci răspunsul întrebării nu este unul concret, el zace in fiecare dintre noi.
Această poveste a fost oferită echipei Young Minds ca și susținere și dacă v-a plăcut aș vrea să văd mult mai mult suport din partea tuturor, ca această inițiativă superbă să continue.
A.
