20.7 C
Pitești
24 iun. 2025

Berzele s-au întors „acasă”. La Pietroșani

Miroase a primăvară. S-au întors berzele și în Argeș. La Pietroșani, în vârf de stâlp, un ditamai cuibul, ca o umbrelă deschisă, atrage privirile celor care trec prin zonă. După luni bune în care a stat gol, acesta a fost amenajat și completat cu surcelușe și bețișoare, ca să asigure confortul puilor ce vor ieși din ouă. De regulă, aceasta este perioada întoarcerii lor „acasă”, sfârșitul lunii martie, când vremea devine mai caldă.

Ca să ajungă înapoi în România din țările calde (Africa de Sud), berzele fac drumuri lungi, de peste 12.000 de kilometri. Zboară peste mări și țări, cum spune poetul.

Specialiștii spun că cuibul de barză este una dintre cele mai spectaculoase și complexe construcții realizate în regnul animal. El este construit din crengi, rădăcini, pământ la care se adaugă paie, fân, iarbă, uneori chiar hârtie și cârpe. Un cuib de barză folosit mai multi ani la rând poate ajunge, după numeroase reparații, la un diametru de 1-1,5 metri, o înălțime de până la doi metri. Prin adăugarea an de an de materiale noi în cuib, deși pare greu de crezut, un astfel de cuib poate ajunge să cântărească și câteva sute de kilograme.

Berzele sunt ocrotite prin lege şi pot să trăiască peste 30 de ani. Depun ouă în lunile aprilie-mai, iar puii ies din găoace în luna iunie.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress