Atheneul Român şi Marea Frescă a lui Costin Petrescu
Mare parte dintre cititori ştiu că celebrul îndemn „Daţi un leu pentru Atheneu” era lansat din dorinţa personalităţilor culturale ale veacului al XIX-lea de a se ridica un edificiu închinat în exclusivitate artei, ştiinţei şi culturii, păstrând titulatura „Atheneul Român”, după numele societăţii înfiinţată în anul 1860, la Iaşi, din iniţiativa lui M.Kogălniceanu şi V.A. Urechia, când a apărut şi revista cu acelaşi titlu, având ca scop „luminarea naţiei şi progresul literelor româneşti”.
Începând din anul 1865, Societatea ştiinţifică, literară şi culturală „Atheneul Român” s-a mutat la Bucureşti, odată cu plecarea lui V.A. Urechia din Iaşi, alăturându-i-se, ca fondatori: Constantin Esarcu, Th. Aman, Al. Lahovari, B. P. Haşdeu, Emil Bacaloglu. După mai bine de două decenii de conferinţe şi alte manifestări culturale, care se ţineau în casele baronului Costache Ghica de lângă parcul Cişmigiu, a încolţit ideea construirii unui edificiu propriu, idee exprimată de C. Esarcu (1836-1898), medic, pedagog, diplomat, om politic, membru corespondent al Academiei Române, la închiderea”Expoziţiei generale de arte plastice”:
„De ce, domnilor, nu ne-am gândi a înălţa în Bucureşti un splendid templu artei şi ştiinţei, a ridica un edificiu cu magnifice proporţiuni arhitecturale, a înzestra capitala României cu un nobil monument, pe care să-l arătăm cu mândrie străinilor şi care să constituie unul din principalele ornamente ale acestei cetăţi din care ar trebui să avem ambiţiunea de a face metropola Orientului?”
Aşa a fost lansată campania „daţi un leu pentru Atheneu”, dar nu cu mâna întinsă ca la cerşit, cum s-ar crede, ci prin punerea în vânzare a 500.000 de bilete de loterie, în valoare de 1 leu biletul.
Pe lista membrilor proaspetei societăţi se aflau şi alte personalităţi culturale, artistice şi politice: Al.Lahovari, Nicolae Grigorescu, M.Kogălniceanu, G.Sion, G.Tattarescu, Al. Odobescu, Matei Millo, Eduard Wachmann ş.a. având convingerea, de altfel nedezminţită, că sunt „interpreţii unei mari trebuinţe a societăţii şi a statului român, căci noua epocă de progres şi regenerare a patriei trebuie susţinută de educaţia şi de creşterea nivelului de cultură al maselor, numai această cale ducând mai repede spre ţinta aleasă”. Un sprijin încurajator venea şi din partea ministrului de atunci al cultelor şi instrucţiunii, Nicolae Kretzulescu, dat fiind că, după Unirea Principatelor, prioritar era interesul naţional al tuturor factorilor de dezvoltare a societăţii româneşti, un exemplu care ar trebui urmat şi de către politicienii de azi.
Îndată lansată, ideea s-a generalizat şi în conştiinţa locuitorilor capitalei. Dar mai trebuiau fonduri, societatea dispunând numai de 222.000 lei aur, insuficienţi pentru realizarea „splendidului templu al artei şi ştiinţei”. Pe lângă cele 500 de mii de bilete de loterie, s-au organizat colecte şi subscripţii publice, iar la 28 oct. 1886 s-a pus piatra de temelie pe fundaţiile deja existente în Grădina Episcopiei, unde se preconizase construirea unui circ. Proiectul aparţinea arhitectului francez Albert Galleron, iar comisia tehnică era alcătuită din arhitecţii români: Al. Orăscu, Ion Mincu, I. Socolescu, Gr. Cerchez, C Băicoianu. Peste numai doi ani, în februarie 1888, a avut loc inaugurarea fazei de început a edificiului, cu care ocazie, în conferinţa de deschidere, Al. Odobescu spunea:
„Să iubim ce e frumos, ce e luminos, ce este armonios în natură ca şi producţiunile geniului; să căutăm pururea a înălţa pe ai noştri până la această sublimă iubire, căci astfel vom răspândi în patria noastră una din cele mai spornice seminţe ale măririlor naţionale”.
Marea Sală a Ateneului s-a inaugurat un an mai târziu, la 5 martie 1889, când s-au auzit acordurile primului concert simfonic susţinut de orchestra Filarmonicii, dirijată de Eduard Wachmann.
În prima jumătate a veacului trecut s-a construit scara cea mare cu două ramificaţii, apoi o sală pentru Biblioteca Ateneului, o sală pentru cinematograf, alta pentru expoziţii.
Pentru „Marea Frescă a Neamului”, întinzându-se pe o lungime de 75 de metri şi o lăţime de 3 metri deasupra lojilor, ilustrând în imagini viu colorate cele mai importante evenimente din istoria românilor, de la pătrunderea împăratului Traian în Dacia, până în momentul încoronării regilor Ferdinand Întregitorul, apoi al lui Carol al II-lea, s-au obţinut fonduri prin organizarea de conferinţe, spectacole şi alte manifestări cultural artistice, o contribuţie substanţială venind şi de la liceenii din Bucureşti şi din ţară, cumpărându-se viniete înfăţişând detaliile din schiţele celui care a pictat-o: artistul plastic Costin Petrescu (1872-1954), născut la Piteşti, pe strada Egalităţii (în apropierea Colegiului „Zinca Golescu”). Casa marelui artist, care putea fi patrimonială, ca un altar de mândrie pentru piteşteni, a fost distrusă în epoca demolărilor postdecembriste, în locul acesteia înălţându-se vila unui om de afaceri. Pe unul dintre pereţii laterali ai acestei clădiri s-a aşezat, totuşi, plăcuţa din marmură, care se afla pe faţada originală, trecătorii putând citi: „În această casă s-a născut pictorul Costin Petrescu (1872-1954), autorul lucrării „Marea Frescă a Neamului” de la Ateneul Român”.
La 22 aprilie 1939 s-a inaugurat şi orga din sala mare, cumpărată tot prin colectă publică, la iniţiativa lui George Enescu, compozitorul care, în Paris aflându-se, era legat sufleteşte de Ateneul Român, unde a debutat, la 16 ani, ca dirijor şi compozitor, prezentând „Poema Română”.
De-a lungul timpului, s-au mai executat lucrări de întreţinere şi de consolidare, Ateneul Român păstrându-şi importanţa pe care o preconizaseră înaintaşii culturii române, iar din 1963, în faţa înaltului edificiu, tronează statuia marelui poet Mihai Eminescu, turnată în bronz de către sculptorul român Gheorghe D. Anghel, statuie aflată pe lista monumentelor istorice din Bucureşti.
Marilor înaintaşi ai culturii româneşti le datorăm ceea ce avem astăzi, dar şi identitatea ca popor cu o cultură proprie, cu valori incontestabile în plan naţional şi universal, aliniindu-ne celorlalte popoare europene.
Gheorghe MOHOR
