Se spune că timpul așază personalitățile trecutului cultural și artistic pe scara valorilor, fiecăreia revenindu-i treapta pe care o merită. Dar timpul le învăluie în negura uitării şi pe cele remarcabile dacă noi, oamenii prezentului, cât mai suntem ai prezentului, nu ne amintim că ele au lăsat posterității o parte din sufletul și din harul lor. Trebuie, așadar, să le păstrăm aprinsă candela, fără a ignora valorile prezentului.
Pe soclul funerar al Agepsinei Macri, de la Cimitirul Bellu din Bucureşti, dăinuie, şi încă va dăinui peste vremuri, statuia legendarei artiste a dramaturgiei româneşti, supranumită de către contemporani Antigona, după numele personajului principal din piesa cu acelaşi nume de Sofocle. Nu o dată am citit, în anii tinereţii, sonetul compus de către soţul acesteia, poetul şi dramaturgul Victor Eftimiu. „De când te-ai dus, m-a năpădit pustiul…/ N-aş fi crezut atâta gol să fie!/ E vană orişice filozofie/ Când zorile şi-au stins trandafiriul.// Mi-ai fost unicul gând şi avuţie…/ De când mi te-a înfăşurat sicriul/ Zadarnic mai încerc să fac pe viul,/ Mi-e mult mai greu pământul decât ţie!// Ne-a despărţit ursita nemiloasă…/ A fulgerat spăimântătoarea coasă/ Tăindu-ne-mpletitele destine// Şi lacrimilor n-a secat şuvoiul!/ Eu sunt în lumea celor vii strigoiul/ Iar cel adevărat sunt lângă tine…”
Port în gând şi în suflet acest sonet al singurătăţii, hotărându-mă, iată, să scriu aceste rânduri în amintirea ”sensibilei, expresivei și delicatei artiste”, cum o descriau cronicarii pe actrița a cărei statură se confunda cu a personajelor interpretate din dramaturgia națională și universală.
În ”Atrizii”, de pildă, era o adevărată Klytemnestra, eroina piesei, adică ”întruchiparea reală a personajului anticei piese” (F. O Fosian: ”87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă”). Mai era distribuită și în: Electra, Thebaida, Regina Cristina, Rui-Blas, Nora, Dama cu camelii, Lady Machbeth, alături de: Iancu Brezeanu, Aristizza Romanescu, Tony Bulandra, Lucia Sturdza-Bulandra, Aristide Demetriade, Constantin Nottara, Ion Manolescu, Marioara Ventura – coloși pe care se sprijinea teatrul românesc în perioada interbelică.
Monumentul, realizat de către sculptoriţa Miliţa Pătraşcu, o imortalizează pe artista născută în Piteşti, în anul 1885, în rolul Sapho, din piesa lui Alphonse Daudet, pusă în scenă în anul 1930, la Teatrul Naţional din Bucureşti.
Am reîntâlnit numele artistei şi în amintirile actorului Ion Focşa de la Teatrul „Al. Davila” din Piteşti, din trilogia memorialistică „Ghinionul a fost norocul meu”. Iată cum descria regretatul actor întâlnirea cu marele dramaturg, Victor Eftimiu:
„Am avut norocul să mă bucur de prietenia unor dramaturgi celebri. Victor Eftimiu era, fără îndoială, cel mai reprezentativ dintre ei. Îmi făcusem un frumos obicei ca, după fiecare premieră la care nu mai putea să asiste, să-i trec pragul frumosului apartament din str. Dr. Marcovici. Eram poftit pe un fotoliu anume, în așa fel încât să-mi ocup timpul de așteptare privind și admirând imensa pictură a Magdalenei Rădulescu ce reprezenta o alegorie din ”Înșir’te, mărgărite!”, având ca punct central chipul celebrei actrițe Agepsina Macri”. În anul 1953, artista a fost decorată cu Ordinul Muncii clasa a III-a.
Oraşul Piteşti şi Argeşul, în general, au dat ţării, de-a lungul vremurilor, personalităţi în toate domeniile vieţii, sociale, politice, culturale. De la boierii Goleşti şi oamenii politici din familia Brătianu sau prim-ministrul ţării Armand Călinescu, la scriitori celebri, pictori sau actori. Argeşul se poate mândri cu asemenea valori, printre acestea aflându-se şi actriţa Agepsina Macri.
Gheorghe MOHOR
