Multe ar fi de reproșat unor instituții ale statului (sau regimului) de dinainte de 1989, dar și multe ar fi de „plagiat ” – că tot suntem în ultimul timp în „era plagiatelor” – de actualii „guvernanți” de la nivel local…
Dintre gesturile intrate în obișnuință erau și cele din domeniul cultural, unul dintre acestea fiind „alipirea” la formațiile artistice care participau la diverse Festivaluri sau la unele schimburi culturale cu orașele înfrățite cu Piteștiul, a unui scriitor sau ziarist din presa culturală locală.
Bineînțeles că nu tuturor li se acorda viza pentru țări din Vest.
Așa se făcea că unii făcuseră bătături la picioare sau nu mai aveau loc de vize în pașaport, în timp ce unora abia li se aproba ieșirea într-o țară socialistă.
Abia mai târziu aveam să dezleg enigma: totul depindea de „cum te aveai cu Secu” (a se citi Securitatea)…
Colaborai cu ei, ți se aproba imediat; nu acceptai, ți se aproba „la Sfântu-Așteaptă”…
În paranteză fie spus, bine că acele locuri „pe lângă formații artistice” erau ocupate de cei pentru care fuseseră „gândite”, azi, în mod sigur, ar fi destinate rudelor, amantelor sau „însoțitoarelor” mai-marilor locali…
Anunțat de președintele Comitetului Județean de Cultură și Educație Socialistă Argeș, profesorul Petre Popa, că voi însoți, ca ziarist de la revista de cultură „Argeș”, o formație artistică din Poiana Lacului, în Bydgoszcz”, oraș înfrățit cu Piteștiul, mi-am făcut bagajul și, la data și ora fixată, „m-am alipit” artiștilor amatori care au urcat în expresul ce avea să ne ducă la Varșovia.
Fiind toți în același vagon, ne-am simțit excelent, singura teamă care ne încerca era aceea că, trecând prin Ucraina, la câteva zile după explozia de la Cernobâl, să nu ne contaminăm cumva radioactiv.
Nu știu dacă s-a-ntâmplat sau nu „să ne luăm doza de radiații”, dar nu pot uita euforia conductorilor de tren ucrainieni, care, în loc să ne controleze documentele, au cântat și dansat pe culoarul vagonului, acompaniați de „harmocică”, adică de armonica la care cânta un artist amator.
Nu știu cât a durat drumul prin Ucraina, dar nu pot uita că, înainte de a intra pe teritoriul polonez, aceștia au izbucnit în plâns, de parcă se despărțeau de rude sau de prieteni de-o viață…
Dar despre ce a urmat de la coborârea în gara din Varșovia până la plecarea înapoi, spre casă, în „însemnările” de data viitoare…
Dan ROTARU
