Dacă stau și mă gândesc bine, pot spune – calchiind într-un fel ce mi-a scris, cândva, pe messenger, o prietenă de Facebook – că sunt fericit că am trăit și timpul de dinainte de 1989.
O perioadă a istoriei atât de mult hulită și batjocorită până de curând, culmea!, și de unii care s-au îmbuibat copios din bunătățile și bogăția acesteia…
Când spun că „pot fi fericit” că am trăit acele timpuri, mă refer strict la viața literar-artistică, la valorile pe care ea le-a dat.
Căci, cum să nu mă consider un privilegiat, când am lucrat într-o redacție care a editat cea mai prestigioasă serie a unei reviste, „Argeș”, „Tomozei”, serie-etalon din punct de vedere valoric, valoare pe care cele ce i-au urmat, oricât „s-au scremut”, n-au putut s-o atingă…
Până acum, cel puțin…
Cum să nu mă socotesc un norocos, când i-am avut colegi de redacție pe Augustin Z. N. Pop, Baruțu T. Arghezi, Gabriel Țepelea, Mihail Diaconescu, Gheorghe Tomozei, Cezar Ivănescu, Florin Mugur, Vlad Mușatescu, Ileana Mălăncioiu, Al. Cerna-Rădulescu, Romulus Rusan, Dan Cristea, Doru Moțoc, Marin Ioniță, Lucian Cioată și pe alții?
Cum să nu-mi tresalte sufletul și cum să nu fiu invidiat că am fost găzduit sau le-am trecut pragul casei (unora chiar de zeci de ori) lui Fănuș Neagu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Eugen Barbu, Ion Lăncrănjan, Ștefan Augustin Doinaș, Radu Boureanu, Nicolae Balotă, Mihai Beniuc, George Macovescu, Ana Blandiana etc?
Timp trăit, timp de neuitat – așa cum a fost el, bun sau rău – , timp al tinereții mele…
Vremi în care „scriitorul era scriitor”, respectat ca atare și neținut la ușă de vreun politician sau de vreun patron care atunci când aude rostit cuvântul „poezie” – activitate aparent neprofitabilă – se încuie pe dinăuntrul cabinetului…
Despre acest timp voi scrie aici, începând de săptămâna viitoare, încercând să-i conving pe confrații mei născuți după 1989 că nu tot ce s-a scris până acum este real, ci, vai, uneori, e o tristă și rău-intenționată „imagine în oglindă”…
Dan ROTARU
