Ei, de-acum gata cu leneveala sufletului, gata cu moleșeala gândului!
Vacanța, atâta, cum și cât a fost – 11 zile de jar – s-a dus…
„Covidul de Neptun”, luat nici eu nu știu în ce fel și de la cine – doar eram singurii care purtam mască peste tot, la masă, la plimbare, pe terasă – , după ce m-a chinuit și m-a stors de puteri o săptămână, dă semne că „se retrage”, lăsându-mi libertatea de a-mi relua rubrica pe care am semnat-o săptămânal în acest spațiu virtual…
… Seara de vis petrecută cu Emil Loteanu și cu frumoasa lui soție, Galea Beleaeva, balerină de prim-rang, avea să rămână și peste ani în amintire ca unul din evenimentele de care ai parte doar o dată în viață…
Asta cu toate că, ulterior, m-am mai întâlnit cu Emil și la Neptun și la Pitești, dar „noaptea de la Moscova”, într-un oraș în care nu-l cunoșteam decât pe el, îmi ajunsese să mă refac după migrena care mă chinuise îngrozitor cu o zi înainte…
… Dimineața, „mă trezisem în putere”, gata să-mi petrec primele două zile de la Moscova în tihnă și mai ales capabil „să gust” frumusețea unui oraș în toată splendoarea lui…
Fuseserăm cazați la „Rossia”, un hotel imens, cum nu mai văzusem, în care eu m-am rătăcit de multe ori în căutarea camerei al cărei număr îl știa doar interpreta care ne însoțea…
Noroc că pe fiece nivel, la fiece colț, era câte „un ochi ațintit să vadă tot ce mișcă” pe etaj, altfel nu știu ce m-aș fi făcut, deoarece multe ore din zi am fost lăsați singuri.
Deși e mult de atunci, mi-amintesc și azi cum, stând la fereastră și privind Piața Roșie, îi vedeam pe moscoviți stând frumos la rând, pe un ger ce „le mușca” obrajii , cu „Pravda” într-o mână și cu o „marojnaia” (înghețata tradițională rusă) în alta, așteptând să intre la Mausoleu să-l vadă pe „tătucu’ Lenin”…
Nu am ascuns (nici n-aveam cum) și amintesc și acum faptul că, în prima zi, când ni s-a propus să mergem să-l vizităm, am preferat Mausoleului o expoziție și o paradă a modei Yves Saint Laurent, găzduită de una dintre cele mai mari galerii de artă din capitala Rusiei, fiind astfel „mai câștigat” decât colegii mei, Ovidiu Genaru și Florența Albu, care n-au vrut să piardă ocazia de a-l vedea pe tătuc…
Cum-necum, la întoarcere, când am mers „să justificăm deplasarea”, tata Iancu, directorul Uniunii Scriitorilor, mi-a dat de înțeles că știa tot, spunându-mi, după ce, râzând, m-a bătut pe umeri: „Nu te-ai dus să-l saluți pe Lenin, Poete!”…
După încă o zi în care am vizitat marile lanțuri de magazine „Gum” și „Țum”, timp în care opulența de parfumuri și bijuterii de aur – care, de ce să n-o spun, sunt „slăbiciunea” mea – mi-a întors sufletul pe dos, năucindu-mă, a doua zi, ne-am luat la revedere, pentru o săptămână, de la frumoasa noastră translatoare și ne-am pregătit să mergem în republica cu care „se derula” de fapt schimbul de delegații de scriitori, țară care mie, cel puțin, îmi venea în minte ori de câte ori auzeam un banc cu „Radio Erevan”: Armenia…
Acolo, într-o dimineață geroasă, cum sunt mai mereu la Moscova în decembrie, de pe „Domodedovo”, un alt aeroport moscovit, plecam, îmbarcați într-un imens „IL 62” supraetajat, în care, la parter, stau, amestecate, oi și capre, printre butoaie pline cu mai știu eu ce…
Dan ROTARU
