14.8 C
Pitești
02 oct. 2022
spot_img

AMINTIRILE POETULUI DAN ROTARU: Armenia, ultima zi

Niciunul dintre noi – nici Florența Albu, nici Ovidiu Genaru, nici eu – nu fusese până atunci în Armenia, așa că la întrebarea „Unde ați vrea să mergeți azi?”, pusă de Metaxe, Ovidiu, care, probabil, auzise de calitățile acestuia, a răspuns scurt, „La fabrica de coniac!”
„Mmmda!’, a zis colega noastră armeancă și apoi, imediat, „ne-a ales” ea unde să mergem și ce să vizităm…
Fiind prima țară care a declarat creștinismul drept religie națională, Armenia e împânzită de mănăstiri – una mai frumoasă decât cealaltă – așa că a avut de unde alege…
În drum spre muntele Ararath, cel mai înalt vârf din țară, ne-am oprit pentru un timp la Mănăstirea Sevanavank, care ne-a impresionat prin grija pe care arheologii care au descoperit-o, cât și artiștii care au conservat-o și i-au refăcut picturile, i-au purtat-o.

„Surpriza” pe care a vrut să ne-o facă Metaxe a fost, însă, să ne ducă să vedem Ararathul, munte pe care toți îl asociam în minte cu Arca lui Noe.
Deși este dincolo de granița cu Turcia, acesta ni s-a arătat în toată splendoarea și măreția lui legendară, etalându-și aproape sfidător frumusețea…

Gândul avea să ne zboare în acele clipe spre Carpații noștri – aflați, atunci, departe, geografic, dar aproape, sufletește – cărora le duceam dorul…
Tristețea avea să ne cuprindă mai târziu, însă, când Metaxe ne-a dus să vedem „Monumentul Național al Genocidului”, o construcție impunătoare care vrea să amintească, atât cât va dăinui, despre cei un milion și jumătate de armeni uciși într-o singură noapte…
Cât este adevăr și cât este legendă în cele spuse nouă atunci de Metaxe, nu sunt eu în măsură să apreciez, așa că las istoricilor să o facă…

… Cum-necum, uneori încântați, alteori triști fiind, cele câteva zile petrecute în Armenia se încheiau.
Și dacă în îndepărtata Mongolie „descoperisem” două produse românești, dintr-o curiozitate statornicită, am încercat să dau măcar de unul în vreun magazin din Erevan.
Zadarnic, însă…
Amintesc – simt că trebuie să o fac! – acestea putându-i-se citi, la plecare, pe față – regretul și supărarea lui Ovidiu că nu i se împlinise visul de a vizita Fabrica de coniac din Erevan…
„Poate altădată „, i-am spus, deși știam că asta nu se va întâmpla niciodată…
Și ne-am îndreptat, pe o zi cu o ceață pe care rar o văzusem, spre aeroport, de unde un Tu 154 avea să ne ducă, pe Vnukovo, la Moscova, unde ne mai așteptau câteva zile de văzut si de bucurat ochii și sufletul…

Dan ROTARU

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

4,997FaniÎmi place
728AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI

error: Continut protejat!!