Un șofer fără permis a produs un accident grav, o tânără de 19 ani în comă la spital

Un șofer fără permis a produs un accident grav, o tânără de 19 ani în comă la spital
Un accident rutier grav s-a produs noaptea trecută în municipiul Bistrița, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un arbore și cu gardul unui imobil. Șoferul implicat nu deținea permis de conducere, iar o tânără aflată în mașină a ajuns în stare critică la spital.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, polițiștii Biroului Rutier au intervenit la fața locului după ce evenimentul a fost semnalat prin apel la 112. Din primele verificări a rezultat că un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din Bistrița, a pierdut controlul direcției de mers, intrând în coliziune cu un arbore, apoi cu gardul unui imobil.

În urma impactului, atât șoferul, cât și o tânără de 19 ani, pasageră în autoturism, au fost răniți și au necesitat îngrijiri medicale. Tânăra a fost transportată la spital în stare gravă, fiind în comă.

Din cauza stării de sănătate, conducătorul auto nu a putut fi testat la fața locului, fiind transportat la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Totodată, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița, într-un dosar penal, urmând să fie stabilite cu exactitate cauza și împrejurările producerii accidentului.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI