Tânărul mort în accidentul de la Coșești era ultimul an la Conservator. Se numește George Ciucă, este din Bârla, avea 21 de ani și era de un talent, o cumințenie și o frumusețe de nedescris, spun cei care l-au cunoscut. Cânta la orgă, acordeon și voce.
„A murit băiatul lui Milă de la Bârla!”
Vestea a căzut ca un trăznet peste familia tânărului, care îl aștepta acasă. Băiatul avea mult de alergat, pentru că peste câteva zile urma să susțină dizertația de final de Conservator. Se întorcea spre casă, era cu instrumentele în mașină. Probabil obosit, sigur neexperimentat. Clipa fatidică…
Tatăl lui este șofer pe microbuzul școlar la Primăria Bârla. George mai are o soră mai mare, cu care cânta la evenimente. Acum două zile a cântat la Cerbu, la banchetul copiilor de la Hârsești și Stolnici. De când au aflat vestea morții lui, copiii sunt devastați, pentru că îl îndrăgiseră, mai ales că le cântase gratis. Avea o empatie extraordinară pentru copiii din mediul rural, pentru că și el crescuse la țară. A vorbit cu ei, i-a încurajat să-și urmeze talentele, pentru că mulți copii din aceste comune sunt dansatori populari și călușari.
Durerea e cruntă pentru familie și pentru toți cei care l-au cunoscut. Un tânăr așa de bun… așa de talentat… avea atâta viață înainte… atâtea lucruri de făcut!
Accident mortal la Coșești: 《 Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un tânăr de 21 de ani, din Bârla, care conducea un autoturism pe DJ 731, pe raza comunei Coșești, din direcția Coșești spre Pietroșani, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, împrejurare în care a intrat într-un pom, apoi în gardul unui imobil izbindu-se apoi de un autoturism parcat.
Echipajul medical sosit la fața locului i-a efectuat manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind constatat decesul tânărului.
În cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art.192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.》, a transmis poliția.
CITEȘTE ȘI: Ultimul drum al lui George