COD PORTOCALIU și GALBEN în Argeș
Potrivit ANM, mai multe județe, printre care și zona de munte a județului Argeș va intra luni, de la ora 10:00, sub Cod portocaliu de averse torențiale.
În zonele vizate local cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 60 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).
De asemenea, meteorologii au emis pentru întreg județul Argeș un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată care a intrat în vigoare luni dimineața, la ora 6:00 şi este valabil până marți, la ora 10:00.
Astfel, ANM informează că în Banat, Oltenia, sud-vestul şi sudul Transilvaniei, nord-vestul Munteniei, precum şi Carpaţii Meridionali și în Carpații Occidentali, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii.
În plus, în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

Sursa & foto: anm.ro


