S-au forat 500 metri de tunel, la Momaia
Constructorul austriac PORR a anunțat într-un mesaj pe LinkedIn că a reușit să foreze 500 de metri din tunelurile de pe lotul 4 al Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești. Galeria dublă care trece prin Dealul Momaia are o lungime de 1350 metri, iar constructorul estimează străpungerea în primăvara anului viitor.
《 Veștile bune circulă repede și des, așa că transmitem, în exclusivitate, o știre nouă de la Tigveni. PORRienii noștri au înregistrat un PORRgres (progres) semnificativ, echipa de la tunel finalizând, cu succes, excavarea a ½ kilometri din tunelul ce străbate autostrada Sibiu-Pitești, lot 4. O reușită de care suntem din cale afară de mândri și pe care nu o puteam ține doar pentru noi. Tunelul va avea o lungime totală de 1.35 kilometri și reprezintă o lucrare de anvergură în infrastructura rutieră existentă, realizată de PORR România în colaborare cu divizii de specialitate din cadrul Grupului. Datorită acestui element, Tigveni -Curtea de Argeș devine primul tronson de autostradă din România, cu tunel, în zona de munte.》, a transmis constructorul.
Cu câteva zile în urmă, o altă postare amintea despre stadiul avansat al lucrărilor:《Distanţa pornind de la Turnul Sfatului din Sibiu până la Fântâna Muzicală din Piteşti va rămâne întotdeauna aceeași. Ce se va schimba este timpul parcurs pentru a străbate numărul de kilometri dintre cele două obiective turistice, care va deveni mai scurt datorită Autostrăzii Sibiu – Pitești.
Lotul 4 al Autostrăzii Sibiu – Piteşti este construit cu sPORR de către echipele PORR România. La final de ianuarie, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 20.5%.
Calendarul lucrărilor este promițător, cu termene de execuție clare care ne aduc mai aproape de:
– februarie 2024 finalizarea instalării liniei de execuție prefabricate, cu planificarea
producției primei grinzi. În total sunt necesare 680 de astfel de grinzi. Pentru ca lucrurile să se mişte eficient, 600 dintre acestea vor fi produse etapizat direct pe șantier.
– aprilie 2024 – relocarea DN73 C
– iulie 2024- relocarea utilităţilor din zonă.
În iarna lui 2025 vor fi finalizate cele 12 structuri necesare, iar la tunel motoarele sunt pornite 24/7. Din estimările noastre, străpungerea totală va fi completă în primăvara anului viitor.
Ne continuăm munca cu obiectivul de a livra proiectul la cele mai înalte standarde de calitate în construcții și în cel mai scurt timp!》, a anunțat constructorul austriac.