Noaptea trecută, pompierii argeșeni au acționat pentru stingerea a patru incendii izbucnite pe teritoriul județului Argeș.
Sirenele au răsunat și luminile girofarurilor de pe autospecialele de pompieri se vedeau trecând în mare grabă spre fiecare eveniment, pentru a interveni operativ la înlăturarea efectelor negative.
Primul a fost un accident rutier urmat de un incendiu la un autoturism, în municipiul Pitești.
CITEȘTE DETALII:
Ulterior au urmat un incendiu la un operator economic din localitatea Bradu.
CITEȘTE DETALII:
Incendiul s-a manifestat la panourile sandwich din apropierea unui cuptor situat într-o hală a unei fabrici de turnare a metalelor neferoase de pe strada Drumul 23.
Au intervenit pompierii de la Detașamentele Bradu și Pitești cu patru autospeciale pentru stingerea incendiilor, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și o autoplatformă de intervenție și și salvare de la înălțime. Unele dintre persoanele de pe locul de muncă s-au evacuat pe cont propriu, iar 12 persoane au fost evacuate de către salvatori.
Incendiul a fost localizat, flăcările au fost stinse, iar intervenția a fost rapidă oprindu-se propagarea cu flacără deschisă.
Incendiul s-a produs la un utilaj de prelucrare a aluminiului și flăcările s-au propagat la panourile sandwich ale halei.
Au ars tavanul și un perete lateral pe o suprafață de aproximativ 300 mp, iar pe timpul intervenției au fost evacuate 24 de butelii de azot încărcate și 34 goale.
Din hală au fost evacuate 25 de persoane, iar două dintre acestea au suferit atac de panică și au fost monitorizate de către echipajul SMURD, fără să fie nevoie de transport ulterior la spital.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost o defecțiune la nivelul utilajului.
Au urmat alte două incendii, unul la o locuință din localitatea Corbeni și altul la o cabană din lemn, din localitatea Călinești, sat Radu Negru, care a ars în totalitate. Cauza a fost o defecțiune electrică.
Forțele de intervenție au ajuns la locul solicitărilor în cel mai scurt timp posibil și din fericire nu au identificat persoane rănite în urma acestor incidente.
În continuare, pompierii sunt pregătiți să intervină la nevoie, dar pentru a putea evita producerea unor situații de urgență vă recomandă să verificați periodic sistemele de încălzire ale locuințelor, să nu folosiți improvizații la sistemul electric și să vă informați asupra modului de comportare în diferite situații de urgență prin intermediul site-ului fiipregatit.ro și al noii aplicații de mobil DSU.