Problema așa-zișilor „oameni ai străzii”, practic persoane care nu au un adăpost pe timpul nopții, este în continuare nerezolvată. Chiar dacă există în Pitești adăposturi comune create de autorități special pentru ei, majoritatea fie nu se încadrează în condițiile impuse de acestea, fie preferă să doarmă prin canale sau prin locuințe improvizate, fiecare pe unde a reușit să se pripășească. Unii prin case abandonate, alții prin ghene de gunoi, alții prin canale de termoficare (că e cald), prin subsoluri, și nu de puține ori au iscat incendii și distrugeri din cauză că se încălzesc cu foc deschis. Ei sunt monitorizați de poliția locală iar zonele în care aceștia „își fac veacul” sunt știute de către polițiști, pentru a preîntâmpina faptele antisociale.
Cu toate acestea, chiar dacă sarcina polițiștilor este de a asigura ordinea publică, această problemă perpetuată de la an la an, va trebui rezolvată cumva de către autorități, poate tot cu ajutorul unor fonduri europene. Poate niște programe de dezintoxicare pentru cei cu probleme cu alcoolul sau drogurile, sau de reintegrare socială pentru cei sănătoși, poate niște locuințe sociale pentru cazurile cu speranță… ceva va trebui făcut și cu ei. Până atunci, polițiștii locali au de gând să-i ajute pe acești năpăstuiți să nu moară de frig și s-au mobilizat pentru o acțiune umanitară în acest sens.
Primăria și Poliția locală intervine
《Polițiștii locali continuă acțiunea: ceai cald, sandvișuri și haine pentru oamenii fără adăpost din Pitești. Scăderea temperaturilor din ultima perioadă le pune în pericol sănătatea sau chiar viața persoanelor fără adăpost. Polițiștii locali din Pitești îi monitorizează pe timpul nopții și le oferă ceai cald, sandvișuri și haine. Cei care doresc și îndeplinesc condițiile pentru a fi cazați la Adăpostul pe timp de noapte din Nord vor fi transportați la centrul dedicat persoanelor fără adăpost.
Comunitatea locală este rugată să sprijine acțiunea Poliției Locale prin oferirea de informații cu privire la zonele sau locurile în care se adăpostesc oameni ai străzii, la dispecerat, apelând numărul de telefon: 0348/911 sau 0248/210230.
Acțiunea de monitorizare a celor pentru care strada a devenit „acasă” va continua în fiecare noapte.》, transmite Primăria Pitești.