10.2 C
Pitești
17 mart. 2025

DJ 503 a fost predat executantului pentru a fi modernizat

Protestul a fost benefic

După protestul locuitorilor din Oarja, Drumul Județean 503 a intrat în atenția presei, dar se pare că protestul a accelerat lucrurile și din partea autorităților. Viteza mișcării hârtiilor a sporit și iată că s-a reușit ca ieri să se termine cu întocmirea acestora și să se treacă la partea practică a lucrurilor. Într-adevăr, fiind o investiție pe bani publici – și nu puțini – trebuie parcurse niște etape obligatorii, trebuie respectate niște proceduri, dar oamenii s-au săturat de birocrație și nu mai au răbdare.  Așa cum spuneam în articolul precedent, cel mai grav lucru este însă că NU MAI AU ÎNCREDERE. Se vede acest lucru și după comentariile oamenilor și după reacțiile lor de pe facebook.

ieri, pe pagina Consiliului Județean suntem anunțați că, gata, încep lucrările la DJ 503, unul dintre cele mai importante proiecte cu finanțare europeană nerambursabilă ale Consiliului Județean Argeș, prin care vor fi modernizați 42 de kilometri de drum județean. Iată mesajul oficial al autorităților:

„DJ 503 va fi modernizat!

Ieri, 27 septembrie, a avut loc procedura de predare a amplasamentului către constructor, în prezența vicepreședintelui Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, a echipei tehnice responsabilă de proiect și a primarilor localităților implicate.

Asistăm astăzi la un moment istoric, mult așteptat de toți locuitorii celor opt localități tranzitate de DJ 503. Este unul dintre cele mai importante proiecte pe infrastructură rutieră derulate de Consiliul Județean Argeș atât prin valoarea investiției cât și prin însemnătatea proiectului în sine. Sunt convins că proiectul va fi de succes și va conduce nu doar la confortul șoferilor dar și la dezvoltarea acestei zone a județului Argeș”, a declarat vicepreședintele C.J. Argeș, Adrian Dumitru BUGHIU.

Date tehnice:

Sunt prevăzute lucrări precum: asfaltul pe întreaga lungime a drumului, lucrări de reabilitare la următoarele poduri: pod km 105+223 – râul Mozacu în localitatea Mozăceni, pod km 134+561- râul Neajlov la Oarja, pod km 137+100 -Valea Rogoz la Oarja, execuţie de podeţe accese la proprietăţi, trotuare în interior localităților, podețe pentru asigurarea continuității scurgerii apelor, amenajare intersecţii cu drumurile laterale, semnalizare rutieră pe verticală şi orizontală ,sanţuri betonate în intravilan și șanțuri de pământ în extravilan, 14 stații de autobuz noi, lucrări de mutări și protejări rețele (electrice,telecomunicatii, gaze).

Proiectarea și execuția lucrărilor se va realiza pe tronsoane, după cum urmează:
-Tronson I – km 97+856 – km 102+340, L= 4,484 km (com. Slobozia)
-Tronson II – km 102+340 – 112+646, L = 10,306 km (comunele Mozăceni și Negrasi)
-Tronson III – km 112+646 – 130+953, L= 18,307 km (comunele Teiu, Rociu și Suseni)
-Tronson IV – km 130+953 – 140+307, L = 9,354 km (comunele Oarja și Căteasca)”.

Banii – câți, unde și cât timp?

Tot Consiliul Județean ne comunică: „Valoarea totală a contractului de finanțare este de 99.818.008,40 lei, din care 96.486.185,95 lei reprezintă valoarea totală nerambursabilă solicitată, iar 3.331.822,45 lei este contribuţia Consiliului Județean Argeș.

Executantul lucrării este Asocierea S.C. GENERAL TRUST ARGEȘ S.R.L. (LIDER DE ASOCIERE), S.C. DEVELOPMENT FUTURE SOLUTION S.R.L. (ASOCIAT 1), S.C. ALPENSIDE S.R.L. (ASOCIAT 2), S.C. WFA IMPEX S.R.L. (ASOCIAT 3), S.C. H.V.I.D. CONSULTING GROUP S.R.L. (ASOCIAT 4 -PROIECTANT).

Durata de executie a lucrărilor este de 24 luni”.

Vom urmări și noi îndeaproape cum se vor derula lucrările, ca și locuitorii (direct interesați) ai comunelor prin care trece acest drum.

Așteptăm de la constructor lucrări de calitate și execuția în termenul stabilit, cu alte cuvinte să-și dea măsura valorii lui.

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress