Primăria Piteşti a anunţat joi seara că sâmbătă se vor face lucări pe prima bandă a sensului de intrare în Piteşti a podului peste Râul Argeş. Aşa cum ştiţi, şi sâmbăta trecută au fost făcute aceleaşi lucrări (rosturile de dilatare) pe sensul celălalt de mers, spre ieşire.
Autoritatea locală nu a învăţat însă nimic din experienţa similară de săptămâna trecută.
Unu: Întârzierea comunicării. Deşi se ştia de săptămâna trecută despre execuţia acestor lucrări, presei i-a fost transmisă comunicarea tot joi seara. Destul de târziu pentru ca oamenii să îşi mai poată organiza sau schimba programul de intrare/ieşire din oraş sau reconfigura traseul.
Doi. Lipsa organizării. Deşi coada este dincolo de Slava, doar doi poliţişti (unul de la Locală şi unul de la Naţională) au catadixit să fie pe traseu. Total inutili oricum, pentru că în loc să fie la dirijarea traficului în intersecţia mare de la Petrom, unde ar fi avut o cât de minimă eficienţă, organizând trecerea alternativă din cele două direcţii (dinspre Mărăcineni şi dinspre Ştefăneşti), unul stă pe pod (pe post de indicator!) iar celălalt la ieşire, unde oricum traficul este fluent.
Trei. Concluzie: Totul a fost lăsat la „lasă că se descură ei”.



Cu mâinile în şold. Total inutil, nu?


