Accident rutier produs în comuna Valea Iașului. Este vorba de autoturism care s-ar fi răsturnat.
Posibil o victimă.
Intervin pompierii cu o autospecială de intervenție pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, iar un echipaj al SAJ intervine pentru a acorda îngrijiri medicale la nevoie.
UPDATE: Autoturismul nu este răsturnat, acesta a lovit un stâlp de beton.
O singură victimă de sex masculin, care a suferit leziuni ușoare. Victima a fost șoferul autoturismului, acesta era conștient și acuza dureri lombare. Pacientul cu vârsta de 57 de ani a fost preluat de către echipajul SMURD și transportat la spital.
Poliția transmite: 《 DN 7C, Valea Iașului, autoturism ieșit în afara carosabilului, intrat în coliziune cu un stâlp. Polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș desfășoară cercetări.
Din primele verificări rezultă că bărbatul care conducea autoturismul se afla sub influența alcoolului.
Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri și recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.》
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 29 de ani, din Corbeni, care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza localității Valea Iașului, din direcția Albeștii de Argeș spre Curtea de Argeș, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor, a parasit partea carosabilă, întrând în coliziune cu un stâlp.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultată că bărbatul în cauză, care se afla singur în autoturism, era sub influența alcoolului.
Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, unde, pe lângă acordarea de îngrijiri medicale, având în vedere că valoarea alcoolemiei era peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 și 336 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.