Antrenorul Marius Croitoru a debutat cu dreptul pe banca tehnică a echipei FC Argeș, alb-violeții impunându-se în fața echipei UTA, ieri, în deplasare, cu scorul de 1-0. După victoria cu UTA, FC Argeș a ajuns la 20 de puncte acumulate și este pe locul opt în Liga 1. Distanța față de Petrolul, ocupanta ultimei poziții care duce în play-off, obiectivul clubului piteștean, este de doar trei puncte.
După meci, tehnicianul piteștenilor a punctat: ”Ca rezultat, e debutul perfect, dar e clar că au fost probleme mari, nu sunt de acord cu atitudinea unor jucători. Voi avea timp să remediez acest lucru. Le-am explicat clar după meci. Unii, dacă vor continua cu aceeași atitudine, nu vor mai avea același drum cu noi. N-am de ce să fiu euforic, e o victorie, felicitări băieților. N-am avut timp foarte mult. Pe viitor, cu un astfel de joc nu putem emite pretenții foarte mari. Beneficiez de susținere, vedem ce se va întâmpla până în iarnă.
Ce obiectiv să-ți propui? Evitarea retrogradării? Suntem 14 echipe la play-off și două la retrogradare. Nu ai alte variante, ori play-off, ori evitarea retrogradării. Dacă ai câștigat două meciuri, ești aproape de play-off, dacă pierzi două meciuri, ești aproape de retrogradare. Performanța de anul trecut te obligă, dacă ajungi în play-off, e normal ca și anul următor să-ți propui același lucru”, a declarat Croitoru.