Istoria clipei: Tânărul Brătianu
Nota redacției: Numele Ion C. Brătianu (1821-1891) este strâns legat de Argeș. În primul rând pentru că a fost argeșean, dar mai ales prin activitatea sa politică desfășurată pentru binele țării. În memoria sa, Piteștiul a botezat cu numele său cel mai mare bulevard al orașului și cel mai prestigios liceu din centrul Piteștiului. Despre cine a fost sau ce a făcut acest om pentru România, istoria spune clar. Dar anumite lucruri sunt știute mai puțin, cum ar fi relatarea de mai jos a d-lui Victor Panduru, despre cum era perceput tânărul Brătianu atunci când le vorbea oamenilor:
După ce glonțul tras de Mitică Crețulescu îi provocase o rană superficială, în timp ce se deplasa cu logofătul justiției Alecache Vilara să ia pulsul mulțimilor entuziasmate de proclamațiile din 11 iunie 1848, de la Islaz și București, domnitorul Gheorghe Bibescu a lăsat liberă intrarea în curtea și salonul domnesc. Ion Heliade Rădulescu i-a citit programul, în 21 de articole, al revoluționarilor și a doua zi nu s-a împotrivit părăsirii tronului. L-a lăsat pe Nicolae Golescu să aleagă caimacania, singura sa rugăminte fiind ca un membru al guvernului să-l însoțească până la Brașov, pe la Câmpulung, prin granița austriacă a Branului, pe Valea Prahovei, plecarea neputând fi posibilă atâta vreme cât șoseaua era încă neterminată.
Dorința i-a fost satisfăcută, însoțitor fiind desemnat C. A. Rosetti, după care vornicul Iordache Filipescu a pornit degrabă un lipcan (curier) cu poruncă ispravnicului de Muscel să conducă, prin pasul Bran, pe Vodă, cu plăieși și cunoscători ai strâmtorilor munților, până la hotarul austriac.
Nicolae Golescu a format caimacania sub forma unei locotenențe domnești, sub președinția sa, cu șef al armatei Tell, după care guvernul revoluționar s-a instalat în casa lui Dinicu Golescu de pe Podul Mogoșoaiei.
Atât în localul ,,camerei boierești”, dizolvată pe moment, cât și pe câmpul Filaretului, a început foarte repede desfășurarea adunărilor revoluționare, la care se strângeau în fiecare zi mulți bucureșteni, apărați de o gardă municipală condusă de actorul grec Aristia.
În câmpia Filaretului s-a ridicat o tribună pe piedestale înalte, cu trepte, la care se urcau tot felul de oratori puși pe discursuri care mai de care mai înflăcărate; cuvântări însă se țineau și în Dealul Mitropoliei, la ,,camera boierească”, unde curând urma să-și înceapă lucrările Obșteasca Adunare.
Oratorii vorbeau despre ,,diferite organizări ce trebuiau introduse în țară, despre armată, despre ridicarea bătăii militarilor și introducerea pedepsei numai prin carceră, despre organizarea serioasă a unei legiuni orășenești numită gardă municipală, formată din diferiți negustori și meseriași, șefii acestor gărzi urmând a fi aleși din rândul lor sub condiția să fie cei mai bogați și deștepți”. Cum actorul Aristia avea deja o gardă înjghebată, a fost ales șef peste toate gărzile.
Erau mulți oratori; unii de ocazie, alții foarte bine pregătiți, erudiți, dar dintre toți, cel mai urmărit era tânărul Ion. C. Brătianu. Un băiat subțire, scurticel și cu pletele pe spinare, căruia, cum scrie cronicarul, adunații îi ziceau ,,Firfirică”, pentru că ,,nu semăna ființa lui cu vorbele oratorice și sofisticești ce îi ieșeau din gură; îl ascultau toți ca pe un erou al zilei”.
Când se vestea că urma să ia cuvântul, știrea se răspândea cu entuziasm, mulți anunțând că: ,,Vorbește Firfirică!” și se adunau postomoluri de oameni: ,,inteligenții” (cu studii în țară sau străinătate), grămătici, negustori, cavafi, curelari, covaci, plăpumari, cojocari, caretași, bărbieri, împestrițați în tot felul de îmbrăcări.
Așa se întâmpla într-o seară de iulie 1848, când în sala Camerei vorbea tânărul Brătianu. Avea doar 27 ani. Se grămădiseră mulți și, cum în sală nu mai era loc, strânși pe lângă ferestrele deschise ascultau și cei din curte.
Se vestise că turcii trecuseră pe la Giurgiu, dezarmaseră garnizoana orașului, arestaseră ofițerii și căpitanul lor, după care plecaseră în marș forțat spre București, cavaleria condusă de Suliman pașa, ca avangardă, fiind deja ajunsă în satul Sinești.
Tânărul Ion. C. Brătianu pleda pentru o primire a turcilor de către un convoi de preoți în frunte cu mitropolitul, fiind sigur că un asemenea cordon sfânt nu va fi atacat, atâta timp cât, înainte de toate, era vorba de o primire cu blândețe.
Pe negândite, însă, din mulțime s-a auzit un glas: ,,Părintele mitropolit nu va putea veni. Se află bolnav”. ,,Ne vom duce la preasfinția sa, îl vom așeza într-un jeț și-l vom duce pe umerii noștri înaintea invaziei, căci e dator a ne binecuvânta și la nenorocire, așa cum a făcut papa al Romei când a ieșit pe podul Tibrului de a opri pe Atila ce înainta cu formidabila sa armată de huni”, a replicat tânărul Brătianu și strigăte de bravo cu apaluze au izbucnit furtunos.
Auzind ce li se pregătea, turcii nu s-au mai grăbit să intre în București. Au făcut-o abia pe 12 septembrie 1848, când coloana turcească și-a instalat tabăra în câmpia Cotrocenilor. Curând, însă, chiar a doua zi, i s-a dat o lecție de rezistență din partea companiei pompierilor comandați de Pavel Zăgănescu.
Turcii, în număr de nouă mii, erau conduși de Kerim Pașa. Primul atac al pompierilor, din Dealul Spirii, s-a soldat cu împușcarea calului pașei și capturarea a două tunuri. Până la urmă din trupa turcească au fost omorâți 367 de ostași și din cazarma românească 57 pompieri, alături de ofițerii Stărostescu și Dănescu.
Prin cuvântările lui, tânărul ,,Firfirică” Brătianu reușise doar să amâne tragedia înfrângerii revoluției, însă rămânea în conștiința bucureștenilor ca un mare înțelept demn de urmat.
Și popularitatea lui a crescut în vremea care a urmat, pe drept cuvânt astăzi fiind considerat cel mai de seamă făuritor al României moderne, după ce a participat la Unirea Principatelor, pe cheltuială proprie l-a adus în țară pe principele Carol I, a fost ministru și prim-ministru de mai multe ori și a trecut la cele veșnice într-o țară scăpată de otomanie.
Victor PANDURU
Foto: O fotografie foarte rară a lui Ion C. Brătianu la 40 de ani, realizată de Franz Mandy în jurul anilor 1860-1870
