Prin mirajul Cuvântului, Dumnezeu i-a dăruit omului energie, ajutându-l să parcurgă traiectoria vieţii cu toate dificultăţile, să dea naştere ideilor, sentimentelor, comunicării şi cunoaşterii, deziderate pe care şi le-a propus Adrian Mitroi, scriind volumul de articole şi eseuri „La început a fost Cuvântul” (Ed. Inspirescu, 2021). Autorul aşterne în cele aproape 300 de pagini propria-i viziune asupra unor fenomene existenţiale suportate de către omul mileniului trei, expus adaptării unor fenomene neprielnice spiritului său, dar şi tendinţelor globaliste prin care ţările riscă să-şi piardă autonomia, identitatea, independenţa, valorile, tradiţiile, obiceiurile. Cititorul este invitat la cunoaştere, pentru a afla de ce forţe oculte încă ne impun să jucăm cum ni se cântă, când România, ţară industrială odinioară, independentă economic şi fără datorii externe, cu o agricultură înfloritoare, a devenit piaţă de desfacere a mărfurilor agro-alimentare din afară, importând şi zeci de tone de deşeuri care se aduc şi se descarcă pe plaiurile mioritice. Presa scrisă şi posturile de televiziune transmit imagini compromiţătoare sub titlul „România a ajuns groapa de gunoi a ţărilor occidentale”.
Pornind de la reflecţia eminesciană potrivit căreia „Cartea trebuie să fie oglinda de aur a realităţii”, volumul de eseuri, articole şi relatări al contemporanului nostru ar fi şi pe placul marelui poet care, trudind ca jurnalist, a căutat necontenit cuvântul „ce exprimă adevărul”, contestând răul social-politic al epocii în care a trăit, împotrivindu-se dominaţiilor străine şi reprezentanţilor politicianismului vicios, indiferent din care tabără existau – conservatoare sau liberală – apărând interesele de unitate şi independenţă naţională ale poporului român, singura armă fiindu-i cuvântul scris.
Virtuos narator, în postura de cronicar al vremurilor actuale, dr. Adrian Mitroi îi găseşte vinovaţi pe locuitorii Terrei ale căror acţiuni sunt îndreptate spre distrugerea a toate câte Dumnezeu ne-a dăruit la Facerea Lumii şi a Universului. Îmbâcsind aerul şi otrăvind apele, transformând realul în ireal, stricând echilibrul biologic şi ecologic în loc să-l menţină pentru toate vieţuitoarele planetei, tăind pădurile, făcând modificări genetice în alimentaţie, medicamentele sintetice având în compoziţie substanţe reziduale, sunt tot atâtea cauze faţă de care autorul se întreabă: „Oare, omenirea este condamnată să dispară prin sinucidere datorită otrăvurilor pe care avem voie, fără a avea nevoie, să le ingerăm?”
Eseuri precum: „Fericirea”, „Timpul liber”, „Orgoliul”, „Păcatul”, „Puterea gândirii”, „Iubirea”, „Toleranţa”, „Responsabilitatea”, „De ce are nevoie România?” au încărcătură filosofică, ştiinţifică, educaţională şi religioasă, izvorâtă din propria viziune a autorului despre lumea în care trăim şi despre tainele Universului, fără trimiteri spre concepţiile altor gânditori. E o performanţă să dezvolţi asemenea subiecte, simple ca nuanţare, dar cu un profund interes în virtutea dreptului fiecăruia dintre noi la o viaţă sănătoasă. Deoarece o carte prea mult comentată pin mijloace de informare slăbeşte interesul lecturii, ne limităm la această modestă consemnare, îndemnându-i pe cei care doresc a-şi lărgi orizontul cunoaşterii să urmeze „voroava” cronicarului după care… „nu e alta mai plăcută şi mai de folos zăbavă decât cetitul cărţilor”. Zăboviţi şi dumneavoastră, stimaţi cititori, căutând şi celelalte cărţi ale distinsului dr. Adrian Mitroi, Preşedintele Ligii Scriitorilor Români, filiala Argeş: „Călător pe drumul vieţii”, „Inima de ametist”, „Salba de cuvinte”, „Picături de rouă” (proză scurtă), „Noi doi” , cărţi care i-au fixat consacrarea literară în cetatea culturii argeşene şi naţionale. Numai astfel aveţi dreptul să vă pronunţaţi asupra efectului stilistic şi de fond, anulând sintagma „fondul salvează stilul”. „Ideea este stilul, stilul este ideea”, reflecta marele romancier francez Victor Hugo.
Aşa cum marii gânditori ai omenirii nu au părăsit credinţa în Dumnezeu, tot astfel scriitorul Adrian Mitroi îşi îndreaptă speranţa spre credinţa în divinitate în îndreptarea tuturor fenomenelor malefice care domină omenirea: „A sosit vremea în care Cuvântul Lui Dumnezeu a devenit singura posibilitate prin care putem scăpa cu bine din încercarea diavolului de a distruge lucrarea divină”.
Eu nu vă laud, domnule Mitroi, ci spun adevărul, rămânând ca timpul – suprem judecător – împreună cu publicul cititor să-l confirme. Aşa se întâmplă cu scrierile care au ceva din tăria parfumurilor eminesciene, cum ar zice ilustrul critic şi istoric literar George Călinescu.
Gheorghe MOHOR
