În partida din această seară de la Craiova, FC Argeș Basketball a pierdut confruntarea cu oltenii cu 84-82. Argeșenii nu au reușit să se califice în semifinalele campionatului și vor trebui să joace meciul decisiv pe teren propriu, luni, 9 mai.
La începutul meciului, FC Argeș a fost la înălțime, conducând la 5 puncte diferență (0-5) și chiar la 8 puncte (5-13). Impulsionați de Radu Vîrnă, oltenii au egalat până la finalul sfertului 1 (17-17), iar în cel de-al doilea conduceau cu 14 puncte diferență (36-22). După pauză, argeșenii au recuperat din diferență și chiar s-au apropiat la 6 puncte (43-37). Cu 3 minute înainte de terminarea partidei, atunci când FC Argeș se afla la 9 puncte diferență, arbitrii au acordat câte o penalitate ambelor formații. Pe ultima sută de metri, piteștenii forțează și se apropie la 2 puncte (78-76). Din păcate, la un capac al lui Gajovic pe care arbitrii l-au considerat fault, Tudor Costescu a explodat și a fost eliminat din nou de arbitrul Ciulin, așa cum s-a întâmplat și în turul campionatului. FC Argeș a luptat până la final, în ultimele 6 secunde diferența fiind de doar un punct (80-79). La linia de libere, Radu Vîrnă nu a ratat absolut nimic, iar Craiova s-a impus cu 84-82.
Meciul decisiv se va juca luni la Pitești.


