Vasile Voiculescu, tânăr student, în anul 1905
După absolvirea Facultăţii de Medicină din Bucureşti, în 1910, poetul Vasile Voiculescu a fost numit medic de circumscripţie, îndeplinindu-şi obligaţiile profesionale cu deplină seriozitate şi desăvârşit sentiment umanitar. Era însă deseori mutat de la o circumscripţie rurală la alta, nu din pricini disciplinare, ci pentru a face ordine acolo unde era nevoie de sârguinţa şi de priceperea lui.
Având harul poeziei, V. Voiculescu tânjea după un loc stabil undeva la oraş, poate chiar în capitală, la Bucureşti. Aşa se face că, la 20 oct. 1910, a expediat o cerere de transfer către Direcţia Generală a Serviciului Sanitar, tânărul licenţiat în medicină aflându-se repartizat în satul Petreştii-Vărsături. Dar nu o cerere obişnuită sau tipizată, ci o petiţie versificată, aflată astăzi în custodia Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, reprodusă în „Almanahul literar” pe anul 1969.
În cele ce urmează, reproducem fragmentar tânguirile petiţionarului, menite să-şi înduplece şeful. Recurge, în primul rând, la descrierea relelor condiţii, pe care nici măcar nefericitul Ovidiu nu le-a îndurat pe ţărmurile Tomisului, exilat din porunca împăratului roman Octavian August:
“Când în exilu-i de la Tomis scria plângând a sale Tristii
(Ştiţi „ille ego”) bietul Ovidiu, victima negrelor zavistii,
Avea dreptate mai puţină ca mine, ce glumesc acum!
El sta pe plajă, lângă mare, nu rătăcea mereu pe drum
Ca mine, pururea prin plasă bravând epidemii, infecţii,
Şi nu scria, ce chin!, procese-verbale-n condici de inspecţii,
Bătându-şi capul să adune „metamorfoze”-n primării…
Ci paşnic îi băteau cadenţa ritmate valuri azurii…
Când tacticos ieşea la cură de aer proaspăt, băi de mare…
Şi totuşi a umplut o lume cu tânguirile-i amare.
Nu zic acestea să-i iau locul, nu cer să transferaţi statuia
Şi să mă treceţi la Constanţa, căci nu vreau răul nimănuia
Şi nici n-am dreptul, fie vorba, căci nu sunt medic de oraş,
Deşi mi-ar conveni Constanţa, nu sap statuia, nu-s pizmaş…
Conchid doar numai – a mea soartă e mult mai tristă, vreau o altă:
Pe mine, Domnule Director, m-aţi exilat lângă o baltă
De-mi trec viaţa cu brotacii, cu raţele şi anofelii,
Sunt disperat şi mă tentează sfârşitul tragicei Ofelii.
Vai, cărei soarte-nverşunate, cărui blestem şi cărei uri
Am meritat exilul, Doamne, tocma-n Petreştii-Vărsături!?…
„Vreau viaţă, muzică, lumină, vitrinele din librării
Cu cărţi ce râd, ca flori la geamuri, albastre, roşii, aurii…
Am şi eu cărţi de medicină, dar stau grămadă, parcă zac,
Am poezii, poveşti, romane, de la Homer pân’ la Balzac,
Dar Sand, Flaubert, Hugo şi alţii dorm muceziţi ca facle stinse…
Vreau miros proaspăt de hârtie, cărţi noi cu foile ne-atinse,
Vreau, şi dorinţa mă sugrumă, clocotitoare, grea ca lava,
Să mă mutaţi acolo-n Ilfov, e locul liber la Jilava,
Şi din Jilava să-mi daţi voie să vin mai des la Bucureşti…
Am şi eu, Domnule Director, adânci cerinţe sufleteşti”.
(Almanah literar, 1969)
Răspunsul Direcţiei Sanitare a Ministerului Sănătăţii: „Sunteţi transferat cu ziua de 1 noiembrie 1910 în postul de medic la circumscripția vacantă Câmpu din jud. Bacău”. Nici vorbă de Constanţa, de Jilava sau Bucureşti.
Din datele biografice, aflăm că tânărul medic a obţinut râvnitul transfer opt ani mai târziu, adică în 1918, ca medic de circumscripţie, iar din 1920, medic la Curtea Regală. De-a lungul anilor, creaţia literară i-a fost răsplătită cu: Premiul pentru literatură al Editurii Fundaţiilor Regale, Premiul Naţional de Poezie, Premiul Societăţii Scriitorilor Români, Premiul Academiei Române. Participând la întâlnirile literare ale grupării „Rugul aprins”, de la Mânăstirea Antim din Bucureşti, scriitorul a fost arestat, ispăşind, din anul 1958, patru ani de închisoare. A trecut la cele veşnice, la 26 aprilie 1963. Numele lui Vasile Voiculescu se află printre cele ale scriitorilor martiri ai neamului românesc.
Gheorghe MOHOR
(Din cartea Incursiuni Culturale, Gheorghe MOHOR, 2021)
Vasile Voiculescu în anul 1937
Gheorghe Mohor este autorul cărții Incursiuni culturale, precum și al numeroase eseuri despre scriitori și viața literară, în general, publicate în reviste de prestigiu. Iată ce a scris regretatul profesor și scriitor Marin Ioniță despre domnia sa (Un jurnalist printre scriitori – coperta 4):
