ANUNŢ PUBLICITAR
Ne tot dă târcoale Moartea, nu ne întreabă dacă suntem ori nu pregătiţi pentru ireversibila despărţire de cei dragi, dacă mai avem treburi de rezolvat, aici, pe pământul în care ne-am născut. Nu ţine seama de vârstă, dacă eşti bogat ori sărac, nimic nu ne întreabă. Şi nu-i pasă câte doruri şi dureri sufleteşti rămân în urma nemiloasei coase, cât suferă copiii când le mor părinţii şi, mult mai grav, când părinţilor le mor copiii. Sau când unul dintre soţi dispare, rămânând îndurerat celălalt pentru cât mai are de trăit.
Tristeţe simţim şi la moartea celor pe care i-am cunoscut ori am fost în relaţii de prietenie, fiindcă atunci te gândeşti la vorbele marelui scriitor Mihail Sadoveanu: „Moartea prietenilor e începutul morţii noastre”
Am fost şi eu lovit de nemiloasa-i aripă, dar Dumnezeu m-a ridicat redându-mă vieţii. Apoi, tot EL a condus mâna doctorului chirurg ortoped Dinu Mihai Sabinel, reparându-mi osul femural, fracturat din pricina căzăturii.
Mulţumescu-Ţi, Doamne, mulţumesc şi medicului chirurg.
– Şi … zici că m-ai cruţat de data asta?
C-a fost, aşa, un incident banal
Când m-ai lovit de m-a durut o coastă
Şi-am fost cu o fractură la spital?
Mă urmăreşti de când eram în faşă,
Alesul veşnicei tăceri să-ţi fiu.
Ce crudă şi nedreaptă eşti! Ce laşă!
Strivească-ţi-se ţeasta-ntr-un pustiu!
Ai vrut şi-acum, la anii bătrâneţii,
În nesfârşita noapte să mă duci;
Dar a învins lumina bezna nopţii,
Căci viaţă nu există printre cruci.
Ţi-am refuzat oferta ce mi-ai dat-o
Şi nici nu o doresc vreodată, fă!
Rămâi regină peste stânci, ingrato,
Din gheara ta pe mine mă desfă!
Cămaşa neagră că ai aruncat-o
Pe tineri, pe bătrâni şi pe copii,
Întoarcă-se la tine, blestemato,
Şi nu mai da târcoale celor vii.
Nu ne-amăgi cu lumea ta „mai bună”
Nici cu Nirvana nu ne ispiti.
Vrem să trăim, aici, sub clar de lună
Cu veşnicia verbului „a fi”!
Voi da anunţul Vieţii: Dispărută
Figură hâdă, slobodă din frâu;
Ea poartă-n cupe zeamă de cucută,
În gheare ghimpi şi coasa-nfiptă-n brâu.
Gheorghe MOHOR
