21 locații din Argeș călcate de DNA
Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele:
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea
unor infracţiuni asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziție publică privind cumpărarea de către o instituție publică a unor locuințe destinate persoanelor vulnerabile.
În cursul zilei de 07 septembrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în 21 locații, situate pe raza județului Argeş, din care trei sunt sedii ale unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domicilile unor persoane fizice
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detailli suplimentare”, transmite PNA.
Printre instituțiile vizate de percheziții, așa cum am scris mai devreme, sunt și Consiliul Județean Argeș și DGASPC Argeș.
CITEȘTE ȘI: Percheziții ale DNA la Consiliul Județean Argeș