7.3 C
Pitești
17 mart. 2025

Ziua comunei Uda – tradiție și distracție

Ziua comunei Uda coincide cu marea sărbătoare creștină SântăMăria Mare, iar de zeci de ani aici se organizează cel mai iubit târg din zonă. Deși multe comune din împrejurimi se pot lăuda cu posibilități financiare mult mai mari decât Uda, precum și cu agenți economici care pot sponsoriza o astfel de sărbătoare dorită de comunități, primarii lor au renunțat la aceste obiceiuri care făceau deliciul copilăriei noastre. Târgul de la Cocu, de la Băbana s-au desființat, la Vedea, la Poiana Lacului nu stim dacă s-au organizat vreodată, la Cotmeana și Drăganu au dispărut, rând pe rând, însă comunitatea din Uda a făcut front comun împotriva „modernismului cu de-a sila” și a păstrat acest bun al comunității, acest BRAND al udenilor.

Majoritatea oamenilor cu care am stat de vorbă, mai ales cei mai în vârstă, își amintesc cu bucurie de copilărie, de singura distracție cu adevărat care merita orice efort: Târgul de la Uda. Nu le păsa de drumurile lungi făcute pe jos sau cu căruța, de lunile în care strângeau bănuț lângă bănuț ca să aibă de tiribombă sau de înghețată. Un bătrân din Richițele, comuna Cocu, ne povestea că mergea cu încălțămintea și cu urciorul plin cu apă într-o plasă, drumul făcându-l desculț: urca un deal, cobora în vale, adăsta puțin la celebra „Fântână a țiganului”, apoi iarăși pe jos cale de câțiva kilometri, urca iarăși un deal prin pădure, după care, ajungând la drum, mai mergea 2-3 kilometri până vedea din depărtare tiribomba învârtindu-se. Atunci știa că a ajuns, se spăla pe picioare cu apa din urcior, se încălța și intra în Împărăția înghețatei, a turtelor dulci, a ciubucurilor, a halviței, a pepenilor și a atâtor altor bunătăți. Unele dintre acestea le-am găsit și astăzi. Poate mai igienic ambalate, dar cu același gust.

Tocmai din acest motiv, primarul Dumitru Drăgușin nu a renunțat la organizarea acestui târg. Chiar dacă locația a fost schimbată, pentru că fostul primar a vândut terenul respectiv, el a găsit puterea să lupte cu problemele lăsate de predecesorul său, a nivelat singur, cu tractorul său, acest teren transformat în islaz comunal, făcându-l apt și pentru un asemenea eveniment. Pentru că nu s-a îndurat să le „fure” această bucurie localnicilor.

Sărbătoarea din acest an a adus pe scenă cuplurile din comună care au împlinit 50 de ani de la căsătorie. Din păcate, spune primarul, din 11 cupluri care ar fi trebuit să ajungă să-și primească diploma și premiul, nu au reușit decât 6, restul având probleme de sănătate care nu le-au permis deplasarea. Primarul ne spune însă că va merge la fiecare acasă să le înmâneze premiul.

Pe scena evenimentului deasupra căruia tronează scris cu albastru „Primăria Uda. La mulți ani!”, o formație a cântat muzică populară și de petrecere, încurajându-i pe cei prezenți să iasă la joc. Mai curajoase, doamnele au deschis hora, ușor-ușor alăturându-se și câțiva bărbați mai îndrăzneți.

Sunt prezenți comercianți care vând de toate: gogoși, înghețată, vată pe băț, turtă dulce etc.; terasele și grătarele cu mici, chișcăre, friptură, împrăștie mirosuri atrăgătoare, iar berea, sucul, apa, toate care se cer pe o astfel de căldură, sunt reci și la prețuri acceptabile.

Mai scumpe ni s-au părut distracțiile pentru copii, la toboganul mare, 5 minute costă 15 lei. Mai ieftină tiribomba, doar 10 lei.

Au apărut și distracții mai noi, săritul pe trambuline ancorat în corzi, sau pescuitul jucăriilor cu undița, un fel de „roata norocului” dar mai modernă.

Ne-am bucurat să vedem și produse tradiționale, așa cum erau în copilăria noastră: linguri de lemn, ustensile pentru bucătărie, făcute din lemn, albii, castroane mari sculptate în fața clienților, tuciuri din aluminiu de diferite dimensiuni, chimire și curele din piele, securi, barde, tot felul de unelte utile în gospodărie, pe care, în afară de târguri, nu prea mai ai de unde să le procuri.

Comuna Uda este formată din 16 sate, foarte îndepărtate unul de altul, rețeaua de drumuri comunale fiind de peste 80 de kilometri, majoritatea fiind neasfaltate. Din cele 6 proiecte depuse de primarul Drăgușin pentru finanțare, i-au fost aprobate doar două, și acestea pentru alimentarea cu apă a comunei. Practic, problema cu apa în Uda este rezolvată în proporție de 90%, asfaltarea drumurilor ar trebui să urmeze, firesc, după ce se finalizează alimentarea cu apă și racordarea la canalizare a locuitorilor comunei. Până atunci, oamenii au înțeles, mai suferă puțin de lipsa asfaltului, mai merg prin praf, dar privesc cu speranță spre un viitor mai bun pentru Uda. Au noroc că au un primar gospodar și foarte apropiat de oameni, cineva ne povestea că primarul însuși duce în fiecare dimineață o serie de copii la școală cu autoturismul propriu, pentru că, fiind răsfirați în satele din comună, trei într-unul, doi în altul, microbuzul școlar nu face față să-i adune pe toți și să ajungă la timp la școală. Apreciem sincer acest mod de a face treabă. Într-o comunitate săracă atâtea probleme pot interveni, dar cu chibzuință și dăruire, prin comunicare și apropiere de oameni, toate se pot rezolva.

Pe drumul de întoarcere, ne-a ieșit în cale o căprioară. Era în mijlocul drumului și ne privea mirată. Deși am oprit mașina, cu intenția de a o fotografia, a zbughit-o repede în pădurea care mărginește drumul. S-a ascuns în spatele unui rug plin cu mure negre, coapte. Mură lângă mură. La Uda încă mai puteți întâlni astfel de minuni.

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress