Primărița din Mihăești a făcut iarăși „piticii” fericiți

Astăzi, la ora 17, Primăria comunei Mihăești a inaugurat un nou loc de joacă pentru copii, denumit PITICUL FERICIT.

După ce în primăvară, de Paști, a inaugurat primul parc de acest gen, spre bucuria a peste o sută de copii, părinți și bunici, primărița Andreea Crîmpiță-Matei a considerat că și copiii din satul Mihăești merită aceeași bucurie ca și cei din satul Furnicoși.

Parcul este similar celui numit POIANA VESELIEI, inaugurat în primavară, cu aceleași dotări ca și celălalt, copiii așteptând cu sufletul la gură tăierea panglicii, pentru a putea intra și a se putea cățăra pe toboganele maiestuoase sau a ocupa unul din locurile din leagăn sau balansoar.

Personaje de poveste: Mikey si Minnie Mouse, Spiderman, Albă ca Zăpada au întâmpinat copiii cu acadele si bomboane, iar aceștia s-au aventurat pe tărâmul poveștilor, jucându-și perfect rolul de „pitici fericiți”.

Părinții și bunicii copiilor care se vor bucura de această investiție apreciază mult politica actualei primărițe, Andreea Crîmpiță-Matei, care – mamă fiind și ea – face eforturi pentru ca și copiii din Mihăești să aibă cele mai bune condiții de educație, dar și de joacă. Să nu uităm că de curând la Mihăești s-a construit una dintre cele mai moderne grădinițe.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI