Zic și eu, nu dau cu paru’!
Cum cred că li s-a întâmplat atâtor scriitori, am fost și eu întrebat – și nu de puține ori – unde pot fi găsite, spre a fi cumpărate, cărțile mele.
Și uneori, trezit, dar și îndurerat, de realitate, am răspuns, automat și sincer: „la mine, în camera de scris!’
„Bine – bine, mi-a zis un solicitant, acolo e locul nașterii cărților, dar de unde le pot procura?”
Și atunci, vai, trezit la realitate, cum spuneam, mi-am zis, parafrazîndu-l pe Cioran, că trebuie să fiu beat sau nebun ca să mai cutez să mă slujesc de cuvinte spre a-mi asigura existența de zi cu zi…
Căci nu-i ajunge, oare, poetului cât pătimește când scrie?
Atunci, la ce bună, la ce normală, la ce logică patima aducerii cărții sub ochii cititorului, când tocmai pentru asta au fost gândite, în esența lor, librăriile, care de la asta-și trag denumirea?
Și nu asta e rațiunea ființării lor, anume aceea de a face cunoscută semenilor lui „sudoarea sufletului” unui scriitor?
Căci ce este, la urma urmei, Poezia, dacă nu sudoarea sufletului Poetului?
Mă compar adesea cu o pasăre căreia-i admirăm – e adevărat, gratis! – plutirea, zborul, dar și sudoarea glasului, cântecul.
Și mi-l închipui pe poet plutind în lumi doar de el văzute, atunci când scrie și-și adună, broboană cu broboană, vers cu vers adică, pe o coală, sudoarea sufletului…
Revin la ideea care m-a adus în fața tastelor telefonului care-mi găzduiește gândurile, și-mi amintesc sfatul dat odinioară de un veritabil om și cu carte și al cărții care este sociologul Mihail Octavian Sachelarie, pe atunci directorul Bibliotecii județene „Dinicu Golescu”, care, auzind și văzând cum îmi dăruiesc, în stânga și-n dreapta, cărțile, mi-a zis: „Domnule Dan Rotaru, încercați să le vindeți, nu vă irosiți munca! Dumneavoastră nu plătiți pentru orice serviciu ce vi se face de orice meseriaș care vă repară ceva în casă? Asta e munca Dumneavoastră, nu v-o împrăștiați, pretuiți-v-o în primul rând Dumneavoastră înșivă!”
Și tocmai pornind de la acest sfat înțelept, vin aici cu o propunere – legitimă și de bun-simț, zic eu – urmare și a eșecului oricărei încercări făcute de mine spre a-mi duce cărțile în mâinile sau în bibliotecile personale ale celor care le simt lipsa…
Nu scap prilejul să amintesc aici și eșecul cu care s-a soldat orice tentativă de a duce pe rafturile librăriilor măcar una din cărțile ale căror file se îngălbenesc de-o vreme în camera mea de scris…
Nu mai vorbesc de faptul că gesturile de a trimite prin poștă cărțile solicitate s-au dovedit a fi pură „nebunie”, de care vorbea Cioran, costul expedierii fiind uneori dublu față de al cărții…
Acestea fiind zise, vin și zic, în final, ca o idee pe care mi-aș dori-o „materializată „, și pe care i-o sugerez în primul rând doamnei Mihaela Voinicu, actualul director al Bibliotecii Judetene, anume ca holul instituției pe care o conduce să găzduiască, săptămânal, o expoziție de „cărți cu autograf „, cu vânzare, ale scriitorilor argeșeni, măcar ale celor „profesioniști’, membri ai Uniunii scriitorilor din România, la început…
Asta, bineînteles, contra unui comision din prețul cărților, negociat între părți, cum ne-o cere economia de piață care – fie vorba-ntre noi, oamenii cărții – ne-a cam dus la ruină pe noi, scriitorii…
Nuuu, nu vă bucurați de idee, că nici eu nu cred în șansa de a o vedea înfăptuită!
Si, în plus, am zis și eu, aducând-o sub ochii decidenților, n-am dat cu paru’!…
Dan ROTARU
