„Visând la întregirea neamului său”…
Deşi a învăţat alfabetul limbii române după vârsta de 14 ani, a aflat din vechile hrisoave că noi, românii, „de un neam suntem şi de la Râm ne tragem toţi”, cum scris-a cronicarul. Era cioban, dar atât i-a luminat mintea cititul cărţilor, că numele i-a fost reţinut de istorie, devenind chiar legendar pentru voinţa-i nestrămutată de a-i lumina şi pe românii din Ardeal în spirit patriotic, cărându-le cărţi în desagi, pe cărările munţilor, pe orice vreme şi cu orice riscuri. Sărac, dar ager la minte, înţelesese că locuitorii ţării acesteia trebuie să trăiască „numai în frăţie” şi liberi, nu dezbinaţi şi nu sub imperii străine. L-au evocat scriitori, jurnalişti şi documentarişti în pagini memorabile şi astfel, Gheorghe Cârţan, zis Badea Cârţan, născut în satul Cârţişoara, la poalele munţilor Făgăraş, nu departe de Bâlea Lac, a rămas iubit în inimile românilor de pretutindeni.
Continuând să citească şi după lăsarea la vatră din Războiul de Independenţă despre faptele de vitejie ale domnitorilor, a pornit pe jos până la statuia lui Mihai Viteazul, din Bucureşti, unde a dormit mai multe nopţi. L-au cunoscut şi i-au apreciat convingerile de patriot înflăcărat cărturari şi politicieni de seamă; a vizitat Ateneul şi muzeele din capitală, rămânând uimit de măreţia şi frumuseţea oraşului, mai pe urmă luând drumul pe jos, la Roma, să-şi vadă strămoşii pe Columna lui Traian.
„Ajuns aici, scria presa vremii, îşi întinde sarica, pune capul pe soclul Columnei şi doarme toată noaptea. Dimineaţa, agentul de poliţie, căruia zadarnic se străduia bietul român să-i explice că sunt „fraţi”, a exclamat: Iată, a căzut un dac de pe Columnă! Apoi l-a predat poliţiei. Dar românul, aflat „în documentare”, a găsit înţelegere la Legaţia Română, unde a produs multă curiozitate şi entuziasm. I-a cunoscut pe fruntaşii politicii italiene, filo-români, având astfel şansa să viziteze Senatul, Forumul, Capitoliul şi multe alte instituţii ale Romei. Întors în ţară, se făcu cunoscut întregii opinii publice bucureştene şi tuturor provinciilor româneşti.
V.A.Urechia, adânc mişcat de naţionalismul lui înfocat, îl vedea ca pe un apostol al neamului românesc. Porţile palatului regal îi erau deschise, şi aşa, îmbrăcat în sarică, încălţat cu opinci şi dotat cu nelipsitu-i toiag, a fost primit de însuşi regele Carol I”.
Guvernul român îi asigură un bilet gratuit pe calea ferată şi pe apă până al Constantinopol, trece prin Alexandria la Iaffa şi de aci, pe jos, spre Ierusalim, depăşind toate greutăţile şi riscurile drumului pentru realizarea dorinţei de a se închina la Mormântul Mântuitorului Iisus Hristos.
Avea să vadă capitalele altor ţări europene, între care şi Parisul. Revenind în plaiurile natale, zile senine nu a mai avut. Autorităţile statului maghiar au dat dispoziţie să i se confişte cărţile, împiedicându-l a le mai răspândi românilor din Ardeal. Comoara sa de suflet, adusă cu trudă în spate pe potecile ascunse ale munţilor, a fost transportată la Braşov, arsă, iar el aruncat în temniţă, judecat şi condamnat la un an închisoare. A fost graţiat după 6 luni de către Împăratul Franz Iozeph al Austriei.
Îmbolnăvindu-se grav pe crestele Carpaţilor, revine în patria mamă, dorind să moară pe pământ fără asupritori. Doamna Lahovary, soţia fostului ministru plenipotenţiar la Roma, care îl cunoştea şi îi aprecia spiritul patriotic, i-a oferit o cameră în castelul său de al Poiana Ţapului. Aici, la 7 august 1911, cărturarul Gheorghe Cârţan, născut în 1849, a încetet din viaţă. A fost transportat la Sinaia, la locul de veşnică odihnă, cortegiul fiind însoţit de personalităţi ale administraţiei publice şi politice, de însuşi primarul oraşului Sinaia, de membrii Ligii Culturale, de doamna Lahovary.
Pe crucea mormântului se pot citi cuvintele: „Aici doarme Badea Cârţan, visând la întregirea neamului său”. Visul i-a fost împlinit la 1 decembrie 1918.
Gheorghe MOHOR
