Turul României s-a terminat cu o adevărată sărbătoare ciclistă în centrul capitalei

Turul României s-a terminat cu o adevărată sărbătoare ciclistă în centrul Capitalei

O caravană formată din 150 de ciclişti, 90 de maşini şi 25 de motociclete a străbătut 830 de km la Turul României, cea mai importantă competiţie ciclistǎ autohtonă, organizată în perioada 10-14 septembrie, de Federația Română de Ciclism, împreună cu Agenţia Naţională pentru Sport și Auchan România, partener principal co organizator. Pe lângă spectacolul sportiv de elită, în orașele gazdă au avut loc 7 curse de masă, pentru amatori de toate vârstele, la care
au participat peste 1000 de copii și aproape 700 de pasionați peste 16 ani. Cea mai mare participare a fost înregistrată în Capitală, unde peste 1200 de fani ai ciclismului şi-au scos bicicletele şi au onorat prin pedalat sosirea Turului României.

La startul ediției cu numărul 57 a Turului României s-au prezentat 25
de echipe – patru din România, câte
trei din Ungaria, Italia și Austria,
două din Germania şi câte una din
Statele Unite ale Americii, Polonia,
Bulgaria, Spania, Bahrain și Cehia, plus echipele naționale ale României, Poloniei, Greciei și Turciei.

 

Format din 5 etape, Turul României a început la Craiova, a ajuns pentru prima dată în istorie la Slobozia şi a revenit în localități cu tradiție precum Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Braşov şi Buzău. Astfel, ,,Mica Buclă” a propus încă o ediție ce a îmbinat performanţa sportivă cu promovarea unor zone cu potențial turistic şi cultural deosebit. Fiecare etapă a Turului României 2025 a pus în valoare zone reprezentative pentru cultura şi natura ţării: Horezu – simbol al ceramicii românești, Topoloveni – recunoscut pentru magiunul său tradițional, Voineşti – ,,inima livezilor din Dâmbovița”, Masivul Bucegi – una dintre cele mai apreciate destinații montane, Lacul Siriu sau noul pod peste Dunăre de la Brăila. Finala de la Bucureşti a adus și ea o premieră istorică: circuitul a parcurs integral Calea Victoriei.

Sunt bucuros că am ajuns cu bine la finalul unei ediții care a pus în valoare
zone superbe din România, dincolo de
performanțele celor 150 de rutieri. De
asemenea, mă bucur că am reuşit, împreună cu minunata noastră echipă, să organizăm în paralel cele 7
evenimente conexe, printre care noua cursă a amatorilor din Bucureşti, unde
s-au înscris cca. 650 de entuziasti ai
ciclismului. Le mulțumesc partenerilor
noştri de la Auchan și Agenția Națională pentru Sport, dar şi celor peste 150 de membri ai echipei de organizare, fără de care n-am fi putut pune pe picioare acest proiect. Privim optimişti spre 2026, când sperăm să venim cu un alt traseu epic pentru sportivi şi publicul nostru„, spune Cătălin Sprînceanǎ, Președintele Federației Române de Ciclism.

Turul României din acest an ne-a
demonstrat încă o dată forţa extraordinară a sportului de a uni oameni, comunităţi şi valori. A fost, fără îndoială, cea mai bună ediție de până acum – o ediție în care am văzut energie, pasiune şi performanță la cel mai înalt nivel. Felicitări și mulțumiri
tuturor echipelor implicate de la FRC, Auchan şi parteneri, dar și sportivilor
care au făcut un spectacol de excepţie!
Ne bucurăm că suntem parte din poveste și că am putut contribui la un
eveniment care devine, de la an de an, un veritabil motiv de mândrie naţională, un vector important pentru brandul de ţară.”Tiberiu Dăneţiu, Director Corporate Affairs and Retail Media Auchan România, coordonator proiect Turul României din partea Auchan.

Clasamentul general al ediţiei cu numărul 57 a Turului României a fost câştigat de italianul Cesare Chesini, de la echipa MBH Bank Ballan CSB, care a fost lider şi în clasamentul celui mai bun tânăr sub 23 de ani, iar vedeta ediţiei a fost irlandezul Seth Dunwoody, de la echipa Bahrain Victorios Development Team, lider în nu mai puțin de trei clasamente: al cǎțărătorilor, al sprinterilor şi în clasamentul pe puncte.

Cel mai bun român, Matthew-Denis Piciu, de la MENtoRISE Teem CCN, a făcut o figură bună şi în clasamentul
general, unde s-a clasat pe locul 5.

Podium clasament general:

1. Cesare Chesini (MBH Bank Ballan CSB)
2. Colin Stüssi (Team Vorarlberg)
3. Alvaro Sagrado (Illes Balears Arabay)

Câştigători tricouri și trofee:

• Clasament general: Cesare Chesini (MBH Bank Ballan CSB)
• Clasament pe puncte: Seth Dunwoody (Bahrain Victorious Development Team)
• Clasament cățărători: Seth Dunwoody (Bahrain Victorious Development Team)
• Clasament sprinturi: Seth Dunwoody (Bahrain Victorious Development Team)
• Cel mai bun tânăr U23: Cesare Chesini (MBH Bank Ballan CSB)
• Cel mai bine clasat român: Matthew-Denis Piciu (MENtoRISE Teem CCN)
• Cea mai bună echipă: IIlles Balears
Arabay

Rezultatele complete sunt publicate
pe site-ul oficial al cursei. Galerii foto
din fiecare etapă sunt disponibile pe
pagina de Facebook Tour of Romania.

Pentru a încuraja mersul pe bicicletă un stil de viață sănătos, ediţia din acest an a inclus şapte curse de masă, gratuite, pentru pasionații de ciclism de toate vârstele: 4 curse ale copiilor în Râmnicu Vâlcea, Buzău, Slobozia şi București și, în premieră, 3 curse pentru pasionații de peste 16 ani: King of the Mountain (Pasul Dichiu), King of the City (Slobozia) şi King of the Capital (București).

Participarea din ce în ce mai numeroasă la cursele de copii (peste 1000, în ciuda faptului că 2 dintre curse au fost în timpul săptămânii) și la cele dedicate cicliştilor peste 16 ani (aproape 700, cu un record de peste 400 de participanți în Capitală), reflectă nu doar apetitul pentru competiții de acest fel, ci şi creşterea fenomenului ciclist în România.

Din acest punct de vedere, Turul României este un vehicul extraordinar de promovare a ciclismului în rândul maselor, pentru că se desfăşoară pe un „stadion” de sute de km şi ajunge la fiecare ediție în altă parte a ţării. Iar cifrele din „bucătăria” turului confirmă că avem de-a face cu un eveniment unic:
– 180 de oameni în echipa de organizare
– 440 de oameni, 90 de maşini şi 25 de
motociclete în caravana Turului
– 1.200 de camere de hotel închiriate
– 7.800 litri de apă
– 7.250 litri de benzină
– 5.500 metri de garduri
– 1.500 metri de bandă întinsă pe traseu

Turul României 2025 a fost transmis în direct de Prima Sport 3 şi a putut fi urmărit, de asemenea, pe
www.turulromaniei.ro, precum și pe
paginile de Facebook Tour of Romania şi Auchan România. De asemenea, au fost difuzate rezumate zilnice pe programul TVR 1.

Sponsorii evenimentului: YoPro, Rexona, Clear, Pedigree, M&M’s, Stay
Strong, Cristim, Orange, Elit, Pizza Giuseppe, Pepsi, Home Garden, Delikat, Born Winner, Hochland, Mondelez, Gold Nutrition.

Partener mobilitate: Petrom

Maşina oficială: Suzuki

Apa oficială: Dorna

Partener tehnic: Bellotto

Parteneri media: Prima Sport
(partener principal), TVR

Despre Turul României

Inspirată de Turul Franței, publicația
,,Revista Automobilǎ” a organizat, în 1910, Circuitul Munteniei, pe ruta
Bucureşti-Sinaia-Târgovişte-
Bucureşti, însă competiţia a fost pusă pe pauză 3 ani mai târziu, din cauza Primului Război Mondial. În 1934, ziarul ,,Sportul Zilnic” a reluat ideea, organizând prima competiție ciclistă națională – Turul României, supranumită şi „Mica Buclǎ”.

Competiția figurează în calendarul
Uniunii Cicliste Internaționale din
2008, iar din 2019 este organizată în
parteneriat cu Auchan România.

Mai multe informații despre Turul României 2025 pe: www.turulromaniei.ro și pe pagina oficială de Facebook:
https://www.facebook.com/tourofromaniaofficial

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI