Salvamontiștii din Argeș, patrula de serviciu de la Baza Salvamont Voina intervin pentru localizarea și coborârea la baza muntelui a unui grup de turiști care doreau să ajungă pe vf. Iezer., dar care nu se mai pot orienta să coboare, este ceață, întuneric și nu au nici lanterne. La momentul apelului nu au anunțat afecțiuni medicale, dar odată cu lăsarea serii și cu scăderea temperaturii pot apărea și probleme medicale.
Salvamontiștii bănuiesc că ar fi adăpostiți la vreo stână, așa că vor începe căutarea la stânele din zonă, în acest moment turiștii nu au semnal la telefon. E un fel de „a căuta acul în carul cu fân”.
UPDATE: Răsturnare de situație în cazul turiștilor rătăciți. E vorba despre un grup de tineri, unul dintre ei, de 18 ani, din Lerești, este deja acasă. Noroc că salvamontiștii au tot sunat pentru a vedea dacă a revenit semnalul, altfel el nu i-a anunțat că a ajuns acasă. Tânărul nu a fost singur, dar de la numărul lui s-a sunat la 112, deci el va fi responsabil de alertarea autorităților. A zis că nu a știut că trebuie să anunțe că a ajuns acasă, după care pur și simplu a închis telefonul.
Este inadmisibil să te joci cu viața ta, dar mai ales cu viețile celorlalți. Să pui pe jar atâția oameni, cu echipamente, cu utilaje, să-și riște viețile lor pentru a te salva pe tine, iar tu să nu ai bunul simț măcar, nu mai vorbim de responsabilitate, să anunți că ai ajuns acasă. Părerea noastră e că aceste practici ar trebui dur sancționate.