25.4 C
Pitești
13 apr. 2024

Tinerii rucăreni vor să se implice în dezvoltarea comunei lor

Tinerii rucăreni vor să se implice în dezvoltarea comunei lor

O profesoară din Rucăr a fondat Asociația Tineri Rucăreni, cu scopul de a contribui la dezvoltarea comunei și a derula proiecte care să aducă plusvaloare localității. Tinerii s-au organizat, și-au ales organele de conducere, și-au făcut și o pagină de Instagram pentru comunicare, iar duminică vor prezenta celor interesați proiectele lor.

《 Asociația Tineri Rucăreni este încântată să anunțe demararea oficială a proiectelor sale specifice, care au ca principal scop dezvoltarea comunitară durabilă la nivel educațional, medical, social, cultural și turistic, în conformitate cu Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030.

Dorința de a face din propria comunitate un loc mai bun reprezintă un ideal pe care mulți dintre acești tineri l-au îmbrățișat încă de pe vremea când erau copii și participau la diferite programe artistice sau acțiuni de voluntariat, prin care își propuneau să le prezinte oamenilor apăsați de tot felul de probleme o altă perspectivă asupra vieții. Astfel, roadele educației, morale, religioase și sociale, strategii de educație permanentă implementate în comunitate de fondatoarea asociației, prof. Alina Mitiriță, pot fi culese acum, când un grup considerabil de tineri pot derula în mod oficial proiecte menite să dezvolte din toate punctele de vedere frumoasa localitate Rucăr, situată la poalele Pietrei Craiului.》, ne anunță într-un comunicat transmis redacției noastre.

《 În spatele acestei asociații va rămâne pentru totdeauna o poveste filantropică, generată de un vis intitulat sugestiv “100 pentru Rucăr, 100 pentru România!”, dat fiind faptul că punctul de plecare este anul centenarului, an în care profesoara Alina Mitiriță a îmbrățișat obiectivul de a strânge în jurul său cel puțin 100 de persoane dedicate, care să se implice în activități, din care Rucărul, implicit România să aibă de câștigat…

Povestea continuă și este scrisă de-acum împreună cu tineri rucăreni, elevi, studenți sau absolvenți, majoritatea având vârste cuprinse între 18 și 23 de ani.

Având convingerea că “investiția în cunoaștere și în educație plătește întotdeauna cea mai bună dobândă”, se poate vorbi deja despre dezideratul “Rucărul are viitor!”, pentru că tinerii educați în spiritul moralei creștine au o mentalitate de învingători și vor să se implice strategic în soarta comunei pe care o prețuiesc și o promovează oriunde ar merge.

La Rucăr se confirmă odată în plus că “omul sfințește locul”!》se mai arată în comunicat.

Prezentarea oficială a asociației va avea loc duminică, 25 februarie. Evenimentul va reprezenta o oportunitate de a cunoaște mai bine misiunea și viziunea asociației, precum și de a descoperi proiectele și inițiativele acesteia.

Evenimentul va avea loc la restaurantul “Doi Cocoși” din Rucăr, Argeș, începând cu ora 13:00. Intrarea se face pe bază de invitație, care poate fi obținută accesând pagina de instagram a asociației, asociatia_tinerirucareni.

Noi nu putem decât să le urăm mult succes în tot ce și-au propus, să le fim alături dacă ne solicită ajutorul pentru popularizarea proiectelor lor, iar pentru toți cei care iubesc comuna Rucăr, fie pentru că s-au născut sau au crescut aici și au plecat pe alte meleaguri, fie că sunt locuitori ai ei, le adresăm îndemnul de a-i sprijini, atât financiar, prin donații făcute asociației, fie să-i ajute în derularea proiectelor lor. Urmăriți-i pe acești tineri, pentru că tinerii pot schimba lumea!

 

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI