3.4 C
Pitești
04 mart. 2024

The New York Times scrie despre „Pădurea cu Povești Nemuritoare” de la Nucșoara

The New York Times scrie despre „Pădurea cu Povești Nemuritoare” de la Nucșoara

Proiectul „Pădurea cu Povești Nemuritoare”, realizat de Primăria Comunei Nucșoara și Fundația Conservation Carpathia, ajunge în paginile unuia dintre cele mai importante cotidiene din lume, The New York Times. Prestigioasa publicație spune povestea proiectului de conservare a fagilor de la Nucșoara, subliniind ineditul și unicitatea acestuia. Citiți articolul aici.

Articolul a fost realizat de Alan Burdick, iar imaginile aparțin fotojurnalistul Nicholas J. R. White, care a vizitat Nucșoara și zona cu fagi seculari, discutând cu oamenii locului și cu echipa care a contribuit la dezvoltarea proiectului. „Pădurea cu Povești Nemuritoare” a fost lansată în primăvara anului 2023 și are ca scop conservarea a 2.544 de fagi seculari, aflați pe raza comunei Nucșoara, județul Argeș, prin adopția acestora pe site-ul www.arboricupovești.ro și promovarea zonei ca punct turistic cu valoare naturală ridicată.

Fiecare arbore a fost inclus într-o hartă cu coordonate GPS, a fost fotografiat și are o plăcuță cu un număr. Cei care optează să adopte unul sau mai mulți fagi, pot să-și lase pe site o poveste sau un mesaj. Povestea este editată și înregistrată audio, transpusă pe un cod QR care se găsește pe o plăcuță pe arborele adoptat și pe certificatul pe care adoptatorul îl primește prin email. Certificatul de adopție conține imaginea cu fagul ales și numărul acestuia, și codul QR de pe care poate fi ascultată povestea în format audio. Poveștile și mesajele lăsate de adoptatori pot fi ascultate pe site-ul www.arboricupovești.ro, identificând fagii adoptați, dar și la Nucșoara, pe pajiștile unde sunt localizați acești arbori spectaculoși.

Până acum, aproximativ 100 de fagi au fost adoptați în cadrul proiectului. Cei care au ales să susțină proiectul prin adopții sunt din România, Marea Britanie, Franța, Germania, Australia și alte țări. Mesajele sunt înregistrate în limba în care au fost scrise, iar unele sunt bilingve, română și engleză.

Printre poveștile care se găsesc pe site se numără cea a multiplei campioane la scrimă, Ana-Maria Brânză – fag 44, a jurnalistului britanic Charley Ottley – fag 45, Răzvan Nedu, multiplu campion la paraclimbing – fag 41, a mișcării de rezistență anticomunistă – fag 266, a Elisabetei Rizea – fag 263, și a multor oameni care au ales să susțină proiectul și să ofere gândul sau povestea lor – fag 2224, fag 99, fag 1399.

Un fag poate fi adoptat de o singură persoană contra unei sume de 700 de lei, iar fondurile vor fi utilizate de Primăria Comunei Nucșoara pentru a dezvolta infrastructura eco-turistică din zonă.

Comuna Nucșoara din județul Argeș este cunoscută datorită celei mai longevive mișcări de rezistență anticomunistă din Munții Făgăraș; este poarta spre Vf. Moldoveanu, cel mai înalt vârf din Carpații României (2.544 metri), dar și pentru valorile naturale care se găsesc aici, cum sunt fagii seculari.

Despre Fundația Conservation Carpathia

Fundația Conservation Carpathia este cel mai mare proiect de conservare a naturii din Europa, care contribuie la refacerea ecosistemelor naturale din Munții Carpați, în beneficiul biodiversității și a comunităților locale. Din 2009, fundația românească a salvat de la exploatare peste 27.000 de hectare de păduri și pășuni alpine în sud‑estul Carpaților Meridionali, achiziționându‑le cu scop de conservare, a plantat peste 4 milioane de puieți pe 1.991 de hectare afectate de tăieri, a creat o zonă de 78.000 de hectare pe care nu se desfășoară vânătoare sportivă și de trofee.

Fundația contribuie la bunăstarea comunităților din vecinătatea pădurilor protejate prin proiecte sociale, de educație și de dezvoltare de afaceri verzi, iar viziunea pe termen lung este crearea Parcului Național Munții Făgăraș.

Activitatea Fundației Conservation Carpathia este recunoscută la nivel național și internațional, recent organizația primind trofeul BAMBI, cel mai important premiu media din Germania, pentru categoria „Planeta Noastră”. Din 1948, BAMBI premiază personalități și organizații care se remarcă prin activitate și au un impact deosebit.

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI