Accident grav pe DN 7, la Drăganu
UPDATE: În urma evenimentului au rezultat patru victime. Trei dintre acestea sunt evaluate de către echipajele medicale, iar pentru cea de-a patra, rămasă încarcerată în autoturism, din păcate nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul.
Persoana decedată a fost extrasă. este vorba despre șoferul taxiului, cu număr de Argeș, un bărbat în vârstă de 69 de ani. Cel care a provocat accidentul este șoferul celuilalt autoturism, înmatriculat în Sibiu.
Celelalte trei victime sunt conștiente și prezintă traumatisme la nivelul corpului.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Accident rutier grav produs pe DN 7, în comuna Drăganu între două autoturisme, dintre care unul este taxi (Actual). Din primele date o victimă ar fi încarcerată în taxi, șoferul acestuia. În total sunt 4 victime.
Intervin pompierii cu o autospecială de intervenție, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ.
UPDATE: Persoana decedată este de sex masculin, în vârstă de aproximativ 69 de ani.
În urma monitorizării, celelalte trei victime au fost transportate la spital. Este vorba despre o persoană de sex masculin, și două de sex feminin.
Paramedicii SMURD au evaluat persoana de sex masculin, care prezenta un traumatism cranio-facial.
Poliția transmite:
《 Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, un bărbat de 46 de ani, din județul Sibiu, care conducea un autoturism, pe DN 7, din direcția Vâlcea către Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 69 de ani, din Pitești.
În urma impactului, conducătorul celui de-al doilea autoturism a rămas încarcerat, pentru extragerea acestuia fiind nevoie de intervenția echipajelor specializate de pompieri.
Din păcate, ulterior extragerii, acesta a fost declarat decedat.
Din accident, au rezultat alte trei victime, toate din primul autoturism, respectiv, conducătorul auto, de 46 de ani, dar și două pasagere, de 42, respectiv 34 de ani, ambele din Sibiu.
Polițiștii au testat cu etilotestul pe șoferul de 46 de ani, rezultând că nu a consumat alcool.
Pe parcursul cercetărilor, traficul a fost blocat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.》
CITEȘTE ȘI: Femeie lovită de tren la Ciumești