0.3 C
Pitești
18 mart. 2025

Teoria chibritului – sustenabilă și predictivă

Sincer să fiu, până să fie dislocat Cîțu de americani în politica de pe malul Dâmboviței, chiar la vârful acesteia, nu cunoșteam Teoria chibritului, deși mă consider un om citit raportat la ,,boschetarii” puși pe funcții în toate domeniile prin simulare de concursuri, dar absolvenți de două-trei masterate ale unor programe de alfabetizare culturală. Și am descoperit-o urmărind show-urile de ,,glume proaste și minciuni” ale politicianului de serviciu, care seară de seară stropește ecranul televizorului – bine că este prin interior, mai ceva decât acțiunea națională a veșnicului Cîmpeanu, de scuipat în eprubetă, pardon în pachetul promoțional primit de elevi în schimbul burselor, cu acordul „dislocatului” Cîțu.
Zic „dislocat” și nu trimis, plantat sau impus, pentru că este exprimarea dragă americanului și folosită în toate ocaziile de servitorii săi din Europa – 1000 de militari americani vor fi dislocați din Germania în țara noastră (nu la cules usturoi – subvenționat). Se menține, cu multă patimă, dublul limbaj – rușii își aduc mercenarii din Africa – Centrală (presa de joi). Nu am nicio simpatie nici pentru jandarmul lumii care pe unde a trecut a lăsat doar nenorocire, nici față de ostașul rus pe care l-am trimis acasă încă din anii `60. Tendința expansionistă a celor doi are aceeași agresivitate – doar motive diferite, în ambele tabere.
Din „Teoria chibritului” – varianta „coaliție la guvernare” aflu că dacă sting un bec voi plăti mai puțin la energie electrică, că hoții din sistem vor fi amendați (ce câștig are omul sărac, amărâtul mințit și umilit zilnic), că din aprilie costurile la gaze vor fi mai mici (vine dezghețul), că ei, guvernații se luptă în fiecare zi cu „băieții deștepți din energie”, dar e o luptă cavalerească ! Cine ar mai sponsoriza partidele și cum ar mai demonstra ei, cocoțații în fruntea țării, sustenabilitatea și predictibilitatea „Teoriei chibritului”? (se desfășoară pe o perioadă lungă de timp fără a afecta mediul). Aceștia sunt vectorii direcționați, până la saturație către populație – sustenabilitate, predictibilitate, plafonare! Or fi știind ce grăiesc acești purtători de cuvinte? Este o nuanță de cultură, chiar economică dar ei nu o au la purtător, le este impusă și nu o înțeleg. Dar cultura nu se cumpără – nu se emit facturi, ci se dobândește prin muncă nu exersând… Teoria chibritului.
Apropo, cunoașteți această di(LEMĂ) folosită, zi de zi, de rătăciții din Palatul Victoria? Iat-o: Un chibrit are trei părți – partea de sus a chibritului, partea din mijloc a chibritului și partea de jos a chibritului. Partea de sus este formată din … partea de sus a părții de sus, partea din mijloc a părții de sus, partea de jos a părții de sus; partea din mijloc este formată din partea de sus a părții din mijloc a chibritului, partea din mijloc a părții din mijloc a chibritului…!
Cetățeanul este ascultător și cuminte până într-o zi! Deja a constatat că nu este suficient, ca la market să ai mânuși, mască și certificat verde, îți mai trebuie … și bani!
Este timpul să mă prezint: ,,Sunt un om ca fiecare, /Merg din când în gând la mare, /Nu-mi doresc lapte sau miere – /Dar nici proștii la putere !”
Pe cetățeanul părăsit îl sponsorizăm cu un…

ANTIVIRUS

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress