Victima accidentului produs în zona Slava din Pitești, pe 1 decembrie, o tânără de 25 de ani, din Mioveni, care conducea regulamentar, a murit astăzi în spital. Ea conducea o Dacia Logan din direcția Mioveni către Pitești, când a fost lovită de către un Mercedes condus de o tânără de 20 de ani, care a intrat pe contrasens. Șoferița vinovată nu își explica cum a ajuns pe contrasens, dar se subînțelege că pe fondul altor preocupări, în speță telefonul.
Tânăra rănită a fost transportată de urgență la spital, dar din păcate după câteva zile de luptă și suferință, s-a stins. Azi am aflat că o chema Luminița.