După o zi de sărbătoare petrecută în familie, după atâtea mâncăruri tradiționale (grele la digestie), sute de familii au ales ca seara de Crăciun să o petreacă în centrul Mioveniului, „la luminițe”. Aici nu numai că pot admira excepționalele ornamente luminate, care creează o atmosferă de basm, dar se pot plimba, pot socializa, se pot fotografia în decorul de vis și pot pleca cu amintiri frumoase.
În special copiii au ochii mari și la tot pasul auzi un „wow” scos din suflet. Înconjurat de tot felul de figurine luminoase, de cerbi, de reni, de oameni de zăpadă, ai impresia că acu’-acu’, după colț, te poți întâlni chiar cu Moș Crăciun.
După ce faci un tur al centrului, ca să poți admira toate luminițele, revii la punctul central, sub cupola de lumini de forma unui brad imens. Lumea se înghesuie la vin fiert, la gogoși, la ceai și cafea caldă. E și firesc, la gradele (scăzute) de afară. Comercianții din căsuțe sunt la datorie.
Pentru asigurarea ordinii și prevenirea unor fapte antisociale, prin perimetru patrulează atât jandarmi, cât și polițiști. Fac însă parte din firesc, pentru că nimeni nu îi percepe altfel decât că își fac datoria.
Frumos, nu?