15.9 C
Pitești
15 oct. 2024

Stare de alertă epidemică pentru gripa sezonieră

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a susținut astăzi o conferință de presă alături de ministrul Educației, în care a anunțat declararea stării de alertă epidemică pentru gripa sezonieră. El a precizat că acest lucru nu înseamnă că este declarată “epidemie”, deoarece un asemenea scenariu ar presupune introducerea unor restricții, precum izolarea sau chiar carantinarea persoanelor bolnave și a contacților acestora.

Astfel, ministrul Rafila a emis o serie de recomandări pentru populație, angajatori și școli, precum evitarea aglomerației, purtarea măștii, triajul epidemiologic și încurajarea vaccinării antigripale.

Înaintea conferinței, Ministerul Educației a anunțat că “școlile se vor redeschide în condiții normale și nu avem în vedere suspendarea cursurilor, trecerea în regim online sau în sistem hibrid”.

Principalele declarații ale ministrului Sănătății:

  • Este a treia săptămână epidemică. Ca să oficializăm situația, o să emit o instrucțiune în care voi declara o stare de alertă epidemică. Declararea de epidemie prin ordin de ministru ne-ar pune în situația în care ar fi generate anumite restricții. Abordarea noastră a fost în sprijinul menținerii vieții normale, nu să impunem izolare. Nu este o situație dramatică. În urmă cu cinci ani, aveam mai multe cazuri de viroze respiratorii, 170 de mii pe săptămână.
  • După 2020 a fost adoptată această lege despre care vorbesc. Sunt un om echilibrat și încerc să găsesc cele mai bune soluții, dar nu vreau să ne reîntoarcem la orice discuție despre carantină și izolare. Dacă declarăm epidemie, ar trebui să introducem restricții, nu recomandări.
  • În ce condiții declarăm epidemie de gripă? Internarea în spitale nu are legătură cu declararea epidemiei. Am pus la dispoziția populației centrele de investigare ambulatorie. Monitorizăm cu atenție și nu avem informații despre supraaglomerare.
  • Scopul este de a explica contextul epidemic legat de gripă și măsuri/recomandări. Nu vrem să introducem restricții, ci populația să fie parteneră în luarea deciziilor încât să ținem sub control o epidemie care apare sezonier.
  • O succesiune de trei săptămâni epidemice duce la declararea epidemiei. Rata de pozitivare a probelor a depășit cu mult 10% în ultimele săptămâni, iar săptămâna trecută a ajuns la 37%. Este posibil ca vârful infecțiilor să fie între 15 ianuarie – 10 februarie, după care va urma o scădere a numărului de cazuri de viroze respiratorii, inclusiv de gripă. Tendința este de apropiere către începutul anului a cazurilor numeroase de viroze.
  • În 2010 – 2015, cazurile atingeau vârful în februarie – martie, iar în 2015 – 2020 în ianuarie februarie. Și populația are o imunitate redusă la virusurile ce produc aceste viroze, inclusiv cele gripale. Durata valului de infecție este între 2 – 4 săptămâni, în general. La sfârșitul lui ianuarie, estimăm că intrăm pe un trend descendent.
  • La nivelul școlilor și a grădinițelor se recomandă triajul zilnic, utilizarea măștilor de protecție de către cadre didactice și, în anumite circumstanțe, de către copii. Referitor la angajatori, vorbim despre aceleași recomandări – evitarea aglomerării, purtarea măștii, triaj epidemiologic, încurajarea vaccinării antigripale. În spitale ar putea fi limitat programul de vizite, în funcție de secții și de gradul de risc. Spitalele din jurisdicția fiecărui DSP trebuie să asigure stocurile de antivirale.
  • Medicamentele au început să revină în farmacii, nu este o penurie. Spitalele trebuie să își refacă stocurile.

Ministrul Educației:

  • Doresc să comunic că școlile, procesul educațional va începe din 9 ianuarie, așa cum este prevăzut în structura anului școlar. Nu încurajăm neparticiparea la cursuri. Considerăm că accentul trebuie să fie pe prevenție. Este nevoie de triajul zilnic în cadrul fiecărei familii și atunci când elevii intră la școală sau grădiniță.
  • Recomandăm purtarea măștii de către cadre didactice și elevi, dar și dezinfectarea periodică a suprafețelor. Mâine, după întâlnirea cu inspectorii școlari, vom reveni cu detalii.

Alexandru Rafila a explicat la începutul săptămânii că decizia este argumentată de creșterea cu 20% a numărului de cazuri de gripă pentru ultimele trei săptămâni consecutive și o proporție de minimum 10% din probele testate care sunt confirmate pentru gripă.

“Spitalele trebuie să își adapteze programele de vizită în funcție de această situație, mai ales în cadrul secțiilor în care există pacienți cu risc crescut. Personalul medical va trebui să folosească în interior echipamentul de protecție. Vor fi reactualizate toate regulile de igienă și prevenire a infecțiilor”, a mai declarat ministrul Sănătății, în cadrul unei intervenții telefonice pentru Antena3, marți.

Institutul Național de Sănătate Publică a informat, pe 31 decembrie, că în săptămâna precedentă au fost raportate oficial peste 140 de mii de infecții respiratorii (gripă, pneumonie, viroze), mai mult decât dublu față de media pentru aceeași săptămână a perioadei 2015 – 2019.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

49,800FaniÎmi place
3,190AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI

administrare site, mentenanta site, intretinere site