Și-a uitat averea în autobuz
În ziua de 19 mai a.c., în jurul orei 12:00, polițiștii Secției 4 Poliție Pitești au fost sesizați de către un bărbat de 34 de ani, cu privire la faptul că ar fi uitat într-un mijloc de transport în comun o borseta ce conținea mai multe bunuri și sume de bani, printre care sumele de 6.500 de euro, 5.000 de lire sterline, 10.000 de lei, precum și bijuterii din aur în cantitate de aproximativ 70-80 de grame.
Bărbatul în cauză nu a putut oferi detalii cu privire la numărul de înmatriculare sau traseul mijlocului de transport în comun pe care l-a utilizat.
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești s-au mobilizat exemplar și au efectuat verificări, în vederea stabilirii mijlocului de transport și a persoanei care și-ar fi însușit borseta în cauză, împrejurare în care, în jurul orei 18:00, una dintre persoanele invitate la sediul poliției, bărbat de 48 de ani, din Bascov, a predat polițiștilor borseta în cauză, cu întreg conținutul său.
Bunurile au fost restituite persoanei vătămate.
Aspecte legale:
Din punct de vedere legal, însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare ori în mod fortuit în posesia altei persoane, care nu îl predă autorităților în termen de 10 zile, constituie infracțiune.