Șeful Poliției Locale Pitești, denunțătorul primarului din Mioveni, se pensionează
După ce în spațiul public au apărut interceptările și chiar denunțul făcut de Valerică Nicolae împotriva primarului Ion Georgescu, din Mioveni, oamenii au început să ia atitudine cu privire la pedepsirea faptei acestuia. Nu e corect ca numai Georgescu să fie pedepsit, să fie și cel care a ceeut influența acestuia. S-a observat clar din discuțiile lor că acesta îi oferea bani fără ca primarul să îi ceară. Practic, devenise suspect de insistent, din dorința de a-și „rezolva” fata.
Având în vedere că este și el, la rândul lui, șef de instituție, atitudinea este descalificantă.
Printre cele mai importante și argumentate voci care îi cer demisia șefului Poliției Locale este consilierul local Dănuț Dinu.
《 Cred că toată suflarea piteșteană a auzit de speţa primar Mioveni – şef Poliție Locală Pitești. Mă și mir că până la această oră, cel din urmă nu a părasit funcția.
Credibilitatea Poliţiei Locale Pitești era și-așa
şifonată, însă acum e zero atât timp cât acest domn rămâne la conducere.
Nu comentez o anchetă penală, justiția va stabili ce și cum, dar dumnealui nu mai reprezintă un factor de încredere pentru cetățenii Piteștiului și nici pentru subordonați.
În şedinţa extraordinară de joi a Consiliului Local Pitești îi voi cere demisia dacă acest lucru nu se întâmplă până atunci”, este mesajul pus de acesta pe pagina sa de socializare.
Din sursele noastre, se pare că Valerică Nicolae se află acum în concediu (medical sau de odihnă!?), și că ar fi depus o cerere de pensionare. Oricum era pensionar, și cumula pensia cu salariul la stat. Așa că, nicio pagubă pentru buget! Nici pentru instituție.
Valerică Nicolae conduce Poliția Locală Pitești de pe vremea primarului Pendiuc. Îi ajunge!
Dacă legea nu l-ar proteja pentru că l-a denunțat pe primarul Mioveniului, Valerică Nicolae ar fi la fel de vinovat, pentru că a oferit bani în scopul angajării fiicei sale la Spitalul Orășenesc Mioveni.
Valerică Nicolae a fost și el polițist (actualmente pensionar) și coleg cu Ion Georgescu la Uzina Dacia. Deci, chiar erau „prieteni” !?