3.1 C
Pitești
02 dec. 2024

Școala din Lerești (Argeș) a luat locul I pe țară

S-a încheiat jurizarea Concursului Național „Patrimoniul cultural, istoric și natural – Zestrea comunităților locale”, organizat de Societatea de Științe Istorice din România, în parteneriat cu Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti, Institutul Naţional al Patrimoniului și cu susținerea partenerilor media, revistele „Historia” şi „Magazin Istoric”. Concursul a avut și parteneri zonali și locali, respectiv: Directia Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Național – Argeș, Muzeul Județean Argeș, Muzeul Municipiului Câmpulung și primăriile Câmpulung, Lerești și Dâmbovicioara. Detalii despre concurs am aflat de la președintele Filialei Muscel a Societății de Științe Istorice din România, prof. Ion Oană.

Aflat la prima ediție, Concursul s-a desfășurat pe parcursul a 4 luni, în perioada martie-iunie 2021. Au fost patru Secțiuni, elevi de gimnaziu, elevi de liceu, cadre didactice și mediul universitar studenți. La primele două secțiuni ( gimnaziu și liceu) au fost prezentate 42 de lucrări, câte 21 la fiecare secțiune.

La Secțiunea I – elevi de gimnaziu (clasele VI-VIII), premiul I a fost obținut de către Școala Gimnazială nr. 1 Lerești din jud. Argeș, având punctajul maxim (100 puncte), tiltul lucrării premiate fiind ”O poveste… îngropată”.

Elevii premianți sunt Roberta Șerban, Andrei Caplan, Radu Toma, Sara Neguț – din clasa a VI-a.

Din județul Argeș, au mai fost premiate: Școala Gimnazială „Nanu Muscel” Câmpulung și Școala Gimnazială ”Oprea Iorgulescu”, Locul II, cu 99 de puncte – titlul lucrării „Parcul Drăghiceanu poate redeveni o oază de recreere!”, elevi Alexandru Machidon, Alexandru Badea, Andrei Săceanu, Fabian Săceanu – clasa a VII-a. Coordonatori, prof. Claudiu Ion Călcîi – Școala Gimnazială ”Nanu Muscel” Câmpulung, prof. Elena Ramona Călcîi – Școala Gimnazială ”Oprea Iorgulescu”.

Cu 87 de puncte, la Secțiunea a II-a – elevi de liceu (cls. IX-XII), Colegiul Național Pedagogic „Carol I” Câmpulung, jud. Argeș, cu lucrarea ”S.O.S monumente câmpulungene”, elevii Teodora Elena Chichirez, Beatrice Andreea Mocanu, Teodora Mușel, Olivia Vintil, profesor coordonator Irinel Nicolae.

La Secțiunea a III-a – cadre didactice, nu s-a acordat premiul I și II, iar premiul 3, cu 98 de puncte, a fost ocupat de două școli din Argeș, respectiv Școala Gimnazială ”Nae A. Ghica” Rucăr și Școala Gimnazială ”Nanu Muscel” Câmpulung, jud. Argeș., cu lucrarea cu titlul ”Drumul antic și medieval de pe Culoarul Rucăr-Bran, un îndemn la restaurare și punere în valoare”, autori – prof. Tudor Vlad, Școala Gimnazială ”Nae A. Ghica” Rucăr și prof. Claudiu Ion Călcîi, Școala Gimnazială ”Nanu Muscel” Câmpulung

Felicitări!

Lista completă a câștigătorilor concursului o găsiți AICI

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

49,800FaniÎmi place
3,190AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

administrare site, mentenanta site, intretinere site