S-a stins din viață unul dintre cei mai iubiți soliști din muzica românească, Dorin Anastasiu, la vârsta de 78 de ani.
În urmă cu mai bine de 50 de ani, artistul scria istorie pe scena Cerbului de Aur. Alături de Angela Similea, reprezenta România la festivalul de la Brașov și câștiga trofeul „Cerbul de argint”.
Artistul a lansat cunoscutele melodii „Nu pleca”, împreună cu Mihaela Runceanu, și „Într-un oraș, într-un tramvai”. În ciuda vârstei înaintate, Dorin Anastasiu, care și-a dus discret viața, a rămas aproape de marea sa iubire, muzica.
Viața lui a fost plină de premii și aprecieri, fiind ajutat de voce, dar și de fizic. E sigur că numele artistului Dorin Anastasiu a rămas scris în zeci de mii de oracole ale fetelor de liceu din acele timpuri, ca răspuns la întrebarea: „Artistul preferat?”
În 1966 a obţinut premiul I la Festivalul naţional studenţesc, în 1967 a debutat la radio, iar în anul următor la TV. În 1969 a câştigat premiul I de interpretare la Mamaia, fiind desemnat să reprezinte România la ediţia din anul următor a «Cerbului de aur».
A fost nelipsit mult timp pe scena festivalului de la Mamaia. A cântat cu succes la mari manifestări muzicale, a întreprins turnee în zeci de ţări. A colaborat cu Teatrul de revistă «C. Tănase» şi a fost rând pe rând angajat la Teatrul «Ion Vasilescu», Estrada Armatei, Teatrul «Al. Davila» din Piteşti (cu care a obţinut premiul I de interpretare la Festivalul naţional al teatrelor de revistă de la Constanţa).