Azi și mâine are loc Campionatul Național de Viteză în Coastă, etapa a VII-a, în cadrul Trofeului Câmpulung 500 ediția a X-a.
Competiția se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și a Consiliului Județean Argeș. El este parte integrantă a proiectului CÂMPULUNG 500 – Capitala Scrisului Românesc. Anul trecut competiția fiind anulată din cauza pandemiei, cu atât mai dorită a fost în acest an de către iubitorii sporturilor cu motor.
Așa după cum v-am informat, raliul are loc pe DJ734 – traseul Voinești – Lerești – Voina, nu departe de Câmpulung, unde azi traficul este închis între orele 7.00-19.00 și mâine între 7.00-17.00.
Sunt 66 de piloți înscriși în competiție. Printre invitații de marcă ai raliului sunt Mihai Leu, Noris Măgeanu, Iulian Nicolaescu, primul înscriindu-se în competiție.
La conferința de presă susținută ieri de către organizatori, primărița Câmpulungului, Elena Lasconi, a fost invitată de Mihai Leu să meargă în mașina de competiție, în dreapta acestuia, într-o tură de recunoaștere a traseului. Invitația a fost acceptată pe loc.
Ieri, 17 septembrie, a avut loc prezentarea echipajelor. Piloții s-au întrecut în drifturi și elemente spectaculoase pe traseul competiției.
Astăzi, începând cu ora 9.00, a început competiția propriu zisă. Vă vom ține la curent cu desfășurarea evenimentului.