Echipajul SMURD de la Punctul de Lucru Izvoru intervine pentru a acorda îngrijiri medicale unei persoane anunțată a fi rănită de un container, pe raza localității Popești.
Incidentul s‐a produs într-o gospodărie, locația fiind un fost centru de reciclare (fier vechi), iar persoana, din primele informații, este conștientă.
La intervenție face deplasarea și un echipaj de ambulanță al SAJ.
UPDATE: Bărbatul, în vârstă de 72 de ani, este tatăl proprietarului gospodăriei, și este rănit la picior. A fost transportat la spital.
N.R. Plecând de la cazul de mai sus dar în același timp facând abstracție de el, pentru că s-a constatat că nu este un accident de muncă, ci un accident într-o gospodărie (poate fi asimilat unui accident casnic), nu putem să nu observăm un fenomen. În ultima vreme pe raza județului s-au înregistrat tot mai multe accidente de muncă, unele din cauza neatenției, altele din cauza nerespectării normelor de protecția muncii. Majoritatea celor care au ajuns în presă (pentru că sunt și cazuri în care se mușamalizează totul) au avut ca rezultat rănirea gravă sau chiar moartea celui implicat. Oare se face dreptate în astfel de cazuri, sau se caută soluții de „spălare” a patronilor și a responsabililor cu protecția muncii? Vă mai amintiți despre cazul muncitorului din Hârsești care a murit electrocutat la Metabet? Sau despre cel peste care s-a dărâmat malul de pământ în timp ce făcea lucrări de canalizare în cartier Trivale, zona Capitol? Sau despre cei doi răniți grav la Yldiz Entegre, la o săptămână distanță unul de altul, în urmă cu 3 luni? Sau despre bărbatul mort acum câteva zile, căzut de la 3 metri înălțime, la o firmă din Găvana? Vi-i amintiți, nu? Erau tați, soți, întreținători de familii, oameni teferi și sănătoși. Erau…